Un Re-actor vizibil în Invizibil la Timișoara - O seară de divertisment la Reactor

Lui Ionescu i-ar fi plăcut Seara de divertisment a clujenilor de la #Reactor de creație și divertisment. La fel și mie și celor prezenți în sală la una dintre ultimele reprezentanții din cadrul festivalului Invizibil (in: v z b l) al Teatrului Basca, pe picior de încheiere în aceste zile de mijloc de noiembrie 2022 la Timișoara. Apropo de divertisment, poate țineți minte ce era și încă este divertismentul românesc, construit pe ridiculizarea anumitor categorii vulnerabile. Și dacă nu mai știți, personajele Doru, Lucian, Adonis, Lucia, Calița, Alina și Renata sunt gata să vă reamintească pe scena cu sclipici și muzică pe repeat la sintetizatorul ieftin manipulat de pianista în rochie mulată și perucă patinată. Și iată cum, la început de seară de divertisment sau orice am înțelege prin asta, prezentatorul apare aproape dezintegrat mimând un personaj asemănător copiei copiei lui Elvis, într-o mișcare cumva post-modernistă cu urme de cocaină. Și imediat ți-ai dat seama că oricât ești de pregătit să râzi, poate că nu va fi râsul clasic ci unul cumva plin de bizar și de sumbru, adâncit în niște obiceiuri culturale înțelese ca "distracție", adică o distragere a atenției de la ceea ce e real, dincolo de discuția despre ce mai e etic în prezent. Dincolo de legi morale sau de o anumită înțelegere rezonabilă a lucrurilor, acest timp de amuzament de care ne amintesc clujenii prin Seara lor de divertisment la Reactor, aducea ușor, poate nu intenționat, cu sketch-urile de tip Monty Python, doar că la altă scară și cu un puternic iz est-european. Pentru că tot ce are încă un iz post-comunist în divertismentul românesc de masă pare să aducă cu sine o doză considerabilă de vulgar, exagerat, sinistru și cumva tragic până la penibil. Ionescu a intuit acest tip de divertisment demult, mai ales că de acolo, de la Paris, probabil că acele scene de absurd românesc erau și mai evidente.


Și desigur, Seara de divertisment a continuat cu tot felul de momente "de râs de alții", exagerând până la refuz scene de interacțiune dintre categorii de care, de obicei în România, "se râde": cuplurile gay, trans-gender, vecinii în capot de la bloc, cuplurile "tradiționale" sau vorba personajelor poziționate într-o zonă "meta", observatorii întregului periplu: se râde despre acei români ca "Jeni de la bloc", românii inculți, care "put" și își arată ignoranța și lipsa de educație prin toate acțiunile lor. Nu că sistemul educațional românesc n-ar fi avut ceva de-a face cu statistica celor care abia țin pasul cu alfabetul. Și da, n-ai cum să nu te surprinzi rânjind la analogia legată de Jennifer Lopez, total ruptă din contextul românesc, atunci când monologul personajelor care reprezentau acea categorie de "români țărani" mutați la oraș avansează cu analiza "de deasupra" situației: "și J Lo a început de undeva de jos, nu? Și uite unde a ajuns, la fel de pură și prin munca ei asiduă". Da, cam așa. Visul american, cu paiete ieftine, proiectat într-un spațiu al comunităților care s-au educat singure, de capul lor, de multe ori luându-și modele din acele seri de divertisment.

De cele mai multe ori vulgare, scenele amintesc de unele dintre scenetele celebre din perioada de după '89, când probabil că acel copil din mine nu înțelegea aluziile pornografice și zeflemitoare la adresa anumitor categorii sociale. Probabil că acel subconștient avid de informație a preluat multe dintre acele prejudecăți și le-a aplicat, dacă nu le aplică încă, în situații de care ești puțin conștient. Și am acea senzație de scenă a unei găini fără cap în momentul în care monologul prezentatorului serii de divertisment (Doru era?) începe să-mi amintească tot mai mult de cum se interpretau scenete fără nici o noimă sau sens, în care "oceanul era cu valuri, așa, agitat, adică nu ok, înțelegeți voi".


O dedublare acidă și supradimensionată începe în momentul în care două personaje transgender încep o conversație sterilă dar "amuzantă" în percepția lor despre cum le este "viața de familie". Un moment care debutează cumva haios, în stil Beavis and Butt-Head dacă vă mai amintiți din anii de educație MTV, dar care devine tot mai grotesc odată cu evoluția conversațională și de situație a actorilor încălțați în cizme cu toc imens și rochii mulate din latex sclipicios și peruci de prostituate.


Și reacția vine la pachet cu nehotărârea: să râzi, să te sperii, să rămâi inert, sau cam ce ar trebui să faci? Și îmi dau seama că intru mental ca într-un anime, într-un spațiu necunoscut, plin de un bizar totuși familiar. Poate în stil Twin Peaks? Lynch was here.


Și dintr-o satiră într-alta, și de la Ionescu la Bănică Junior în varianta Reactor, mă trezesc că se încheie seara de divertisment cu actorii re-actori, pe ruta Timișoara-Cluj și cu Invizibilul tot mai vizibil în comunitățile de care n-am vrut să știm.


Reactor Cluj a prezentat la Timișoara spectacolul O seară de divertisment la Reactor, în 9 noiembrie 2022, de la ora 19.00, la Casa Tineretului (sala mare).
"După un an dificil, Doru, Lucian, Adonis, Lucia, Calița, Alina și Renata încearcă să ofere publicului o seara de divertisment în care să uităm cu toții de lucrurile cu care ne confruntăm zi de zi. Doar că cei șapte urmează să îi interpreteze pe Marcel, Marius, Mircea, Mariana, Monica, Mălina și Màrta, iar asta e cea mai mică din problemele care urmează să apară în spectacol."

Creație colectivă
Regia: Cristian Ban
Cu: Lucia Mărneanu, Alina Mișoc, Calița Nantu, Lucian Teodor Rus, Doru Taloș, Adonis Tanța
Pian: Renata Burcă
Scenografia: Mihai Păcurar / Asistență regie: Daniela Muntean / Sunet și lumini: Cătălin Filip
Imagini: Adrian Danciu