Soarele trecea de coama dealului când se-ntorcea de la școală. Bună-sa o aștepta cu mămăliga fierbinte pe cuptorul încins de griji. Vițica era adăpată, știuleții dejdiocați, curtea măturată. Cum fu' azi, copchilă? Știu că nu ți-a 'hi ușor dapoi asta soartă te-așteaptă de nu-i buchisi cum trebe cărțile. Da, buna. O fo' bine. Și-i turuia din lecția de istorie, cotrobăind prin cuibar. Nici distanța, nici sărăcia, n-o puteau ține departe de școală. În anul în care și-a luat diploma de arheolog, a săpat primul mormânt.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2022, grupul are 9.580 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).