Poveşti...

Într-un fel, m-am cam săturat de comparaţiile dintre fotbalul jucat în România şi adevăratul fotbal. M-am săturat doar pentru că ele nu ajută cu nimic amărâtul ăsta de joc (la noi). E un fel de câinii latră, ursul trece. Sau, după caz, rămâne să mai mănânce ceva miere. Se vor întreba unii ce miere poţi aduna dintr-un fotbal deşănţat precum cocotele ajunse bătrâne şi cu rimelul curgând printre riduri? Există ceva de adunat! De la câte un mic transfer în străinătate pentru sume care, când e vorba de acte, se înjumătăţesc (jumătate e miere pentru urşi), de la un buget aprobat din banii publici de vreun Consiliu Local mărinimos şi dornic de campanie electorala. Mai sunt şi ursuleţii, ăia de se învârt pe lângă cluburi, care se mulţumesc cu mierea scursă din borcanul vreunui sponsor, vreunui aranjament, sau altele din astea.

Să vedem cum funcţionează un fotbal normal: e ca o piramidă, la bază stând zeci de mii de terenuri unde copiii pot să se joace. Apoi, mii de cluburi din divizii inferioare, unde, pe lângă plăcerea de a juca, din când în când apare câte un fotbalist de soi. Cazul italianului Moreno Torricelli e celebru. 24 de ani, tâmplar şi jucător amator în liga a cincea. Şi vin cei de la Juventus să-l transfere. Se duce acasă, la nevastă: scumpa mea, mă transfer la Juventus. Ea, nevasta: Moreno, mă supăr pe tine. De câte ori te-am rugat să nu mai treci pe la cârciumă când pleci de la atelier. Du-te şi te spală şi treci şi te culcă!
Moreno a jucat la Juventus, a câştigat Liga Campionilor şi a prins şi naţionala Italiei.
La ce mai sunt bune diviziile inferioare? Păi toate cluburile mari au centre puternice de copii şi juniori. Şi pe cei mai talentaţi îi trimit, împrumutaţi, să joace acolo. Să capete experienţă, să se călească. Nu toţi se întorc la clubul mamă şi devin titulari, dar câţiva fac asta. Mai mulţi ajung să joace la formaţii din a doua şi a treia grupă valorică. Spre exemplu, tot din Italia, Pinardi. A fost cumpărat de Juve, are 20 de ani, dar nu avea loc în formaţia campioană a Italiei. Aşa că a fost împrumutat la Atalanta, să joace. Că tot am vorbit de centre de copii şi juniori, trebuie spus că oricare astfel de centru din fotbalul civilizat are condiţii peste oricare echipă de divizia A de la noi. Semn că oamenii ăia au înţeles că dacă nu creşti, n-ai. Si mai ales au înţeles cum trebuie să creşti.

E... La noi treaba stă nu pe dos, ci imposibil de explicat. Doar de povestit putem... Cum se descoperă vreun întreprinzător pasionat de fotbal, zice că ia să-şi facă o echipă. Aşa am auzit, (lume rea şi invidioasă) că se pot spăla banii, că dă bine, mai apari la ziar, îţi mai faci prieteni şi cunoştinţe... Pai astea se fac dacă echipa joacă ceva, dacă e capabilă să tranziteze puncte, să încurce când trebuie, să stea cuminte la fel. Ce ne mai trebuie copii şi juniori. Mai bine, să zicem la divizia B, plătesc vreo patru cinci pensionari mediocri din divizia A, cu mulţi bani, că cine dracu vine la Cărbuneşti (că tot s-a desfiinţat echipa asta, abia promovată din ambiţii în eşalonul doi)? Şi după o vreme, constat că nu-mi scot banii, că n-am de unde. Nici n-am crescut vreun fotbalist, nici să fac jocuri nu pot, că n-am echipă. şi se duce fotbalul şi pasiunea.
Aşa că sunt curios cum naiba va arăta FC Naţional – Steaua, între două semifinale din Liga Campionilor, una marţi, una miercuri?