Fotbalul e pe goluri...

... dincolo de lamentările defensive ale antrenorului dinamovist Ioan Andone, după Sportul – Dinamo 5-6. La pauză era 3-1 pentru Dinamo şi am plecat liniştit spre stadionul "Cotroceni", miercurea trecută, pentru FC Naţional – Steaua. Aglomeraţie mare, în chiar ziua în care Steaua sărbătorea 17 ani de la câştigarea Cupei Campionilor, la Sevilla. Stadionul aproape plin, evident de stelişti. Printre ei, majoritatea celor care se aflau în teren contra Barcelonei, alături de antrenorul lor de atunci, Imi Jenei. Nu începuse duelul pentru locul doi, când am auzit la difuzoare: "Sportul Studenţesc – Dinamo 5-6".

M-am năucit şi am întrebat câţiva cunoscuţi. Auziseră la fel ca mine. 5-6 la fotbal e un scor nebun. A zis-o şi Andone, după meci: "Două echipe de nebuni!" Presa de a doua zi s-a grăbit să critice aspru defensivele celor două formaţii, folosind expresii care s-au mişcat între "inocenţă" şi "penibil". Faptul că, totuşi, s-au marcat 11 goluri a trecut neobservat, de parcă fotbalul ar fi jocul în care trebuie să primeşti cât mai puţin. Greu de înţeles şi de împăcat jurnaliştii. Ba că nu se dau, ba că se dau prea multe goluri...

Eu unul prefer un astfel de joc, care readuce fotbalul la curtea şcolii, când noi toţi jucam şi vroiam să marcăm, chiar dacă înainte de partidă ne împărţeam sarcini: eu fundaş, tu atacant şi aşa mai departe. La Sportul – Dinamo s-a atacat cu fundaşii, atraşi ca în copilărie de mirajul jocului, incapabili să recepţioneze indicaţiile tactice de pe margine. Eu unul nu i-aş fi certat pentru asta. Dă-o naibii, măcar o dată pe campionat să uităm de tactică, de strategie, de orice şi să vrem doar să înscriem. Asta s-a întâmplat la Sportul- Dinamo şi zău că îmi pare rău că n-am văzut meciul ăsta. La fel de rău îmi pare că am văzut Naţional – Steaua, nu doar pentru că s-a terminat 0-0, adică fără gol. Cumva a fost omagiul acelui 0-0 de la Sevilla, fără ca acest scor să ajute de data asta pe cineva. Un 0-0 urât pe deasupra, cu puţine ocazii şi multă încâlceală, cu o echipă, Naţionalul, aşezată perfect de un italian, Zenga, o alta, Steaua, incapabilă să desfacă sârma ghimpată din jurul lui Aliuţă, singurul capabil să mişte ceva. Un joc cu fundaşi cuminţi şi disciplinaţi, fără nebunia vreunui gol ascunsă în scăfârlie, cu ochii îndreptaţi tot timpul întrebători spre băncile de rezervă, de unde le veneau ordine precise. Nici un risc, nici un fel de compromis, totul pentru a nu lua gol. Nici măcar atunci când nu mai conta dacă primeşte sau nu, Piţurcă n-a riscat, mutând de parcă egalul l-ar fi avantajat în vreun fel. E drept, victoria nu l-ar fi ajutat foarte tare în încercarea de a cuceri titlul, dar putea mări suspansul. Şi dacă fotbalul se joacă pe goluri, îi mai trebuie ceva ca să-l ţină în viaţă timp de 90 de minute: suspans. Sportul – Dinamo a avut şi din ăsta şi de-aceea eu zic: prefer fundaşi visători, inconştienţi, inocenţi, penibili, într-un 5-6 nebun, decât apărători de fier pentru un 0-0 plictisitor.