Neîncrederea ascunsă în suflet

M-am născut și am crescut în minciună. Minciuna ne învăluia și ne conducea viețile. Oriunde mergeai în timpul dictaturii minciuna te acompania. Și, ca o bună prietenă, sfătoasă, ne șoptea: "O să am grijă de tine să nu ți se întâmple ceva." "Bine", mă împotriveam, "dar adevărul? Aș vreau să merg cu el mai degrabă. El este așa de frumos.". "O să ai probleme", îmi șoptea minciuna. "În primul rând el este relativ. Apoi e dificil, incomod, nu e pe placul celor de sus. Mai bine mergi cu mine. E mai simplu."

Erau timpuri fără "fake news" pentru că toate știrile erau "fake", venind numai de la cei care aveau puterea. Ziarele erau ale lor, radioul era al lor, iar de televiziune nici nu se punea problema pentru că cele două ore de program erau dedicate numai dictatorului și nici măcar nu se mai chinuiau să arate că ar vrea să dea alte știri. Ziarele trâmbițau succese inexistente, frigul din case era prezentat ca o fantezie dacă te luai după numărul de kilocalorii pe care ei pretindeau că le trimit către consumatori, cozile la mâncare care se formau din timpul nopții erau contracarate de liste cu numărul de calorii de care ar avea nevoie orice individ ca să nu devină obez. Eram "liberi și stăpâni pe soarta noastră", dar nu aveam voie să ieșim din granițe. Eram "cea mai de valoare avuție a țării", o țară pe care eram obligați să o apărăm împotriva tuturor inamicilor creați și inventați. Minciuna transmisă pe toate canalele mass mediei în timpul dictaturii era ca o latrină morală în care eram forțați să ne bălăcim cu toții.

Dar, ca în toate dictaturile, oameni s-au adaptat. "Ei" știau că ne mint și noi ne vedeam de treaba noastră, făcându-i să înțeleagă că nu credem un cuvânt din ce ni se spune. Ei mințeau și noi îi ignoram. Puteau să ne spună că este soare pe cer într-o zi de vară și chiar și de asta ne-am fi îndoit doar pentru că venea de la "ei". Și ducând-o așa mult și bine au făcut o întreagă populație să nu mai creadă în nimic și să nu se mai încreadă în nimeni. Chiar și țara în care trăiam era percepută de noi ca fieful "lor", un loc unde doar puteam fi abuzați, un loc căruia nu-i mai aparțineam. Cinismul pe care-l acumulasem în suflet ajunsese la nivel de artă.

M-am gândit mereu la oamenii care trăiesc în dictaturi înfășurați în minciună, Ce pot face ca să se apere de minciună? Pentru mulți singura soluție era "fuga". Nu era ușor mai ales dintr-o societate pauperă. Te-ai fi trezit peste noapte într-o lume necunoscută, complet sărac și trebuind efectiv să o iei de la capăt. În plus mintea oamenilor era formată de cultura țării în care trăiau, iar lipsa de expunere la alte culturi și moduri de viață crea un șoc de adaptare imens peste care nu toți erau în stare să treacă.

Cinismul pe care-l incastrasem în mine ca un blazon de noblețe l-am purtat și peste ocean. Ajuns în Statele Unite în primele luni eram complet confuzionat de noua lume în care soarta mă parașutase. Evident că nu înțelegeam multe și mai ales mersul unei societăți atât de complexe și atât de diferite. Mă uitam la un mic televizor a cărui diagonală azi nu ar listată nicăieri în lume și fascinat de reclamele vieții americane. Singurul gând care mi-a trecut prin minte a fost: "Ăstora le-a ieșit. I-au convins pe oameni că pot să aibă încredere." Venit din dictatură un astfel de lucru mi se părea un miracol. Faptul că poți trăi într-un loc în care să te încrezi în guvernanți, în poliție, în autoritate era aproape de neconceput după ce toată viața mi-o petrecusem în neîncredere. Mă simțeam ca pe altă planetă. Lumea argumenta cu guvernanții fiind împotriva politicilor de moment dar sistemul funcționa pentru toți, indiferent de aceste păreri.

"Freedom and Liberty", mantrele zilei, erau pompate într-o propagandă "soft", îmbinată armonios în valorile culturii locale, combinată cu bunăstarea oamenilor. Dar cinismul meu nu putea să ignore propaganda și îmi aducea aminte de bancul cu cei doi diplomați, unul rus și unul american care se întâlnesc într-un avion care venea spre New York. Americanul îl întreabă pe rus cu ce treburi vine la care rusul răspunde:
"Ca sa învăț de la voi cum se face propagandă"
"Care propagandă?", întreabă americanul.
"Exact asta vreau să învăț de la voi", răspunde rusul.

Astăzi multă lume blamează "social media" ca fiind izvorul nesecat de conspirații și propagandă. Dar manipularea informației nu a răsărit odată cu "social media". Rușii au fost primii care au folosit propaganda la nivel de stat după ce bolșevicii au luat puterea în 1917. Și-au omorât oponenții în lagăre de concentrare și i-au învățat pe naziști cum să creeze aceste fabrici ale morții. Propagandiștii bolșevici și-au invitat în interiorul țării numai admiratorii vestici care au plecat de acolo povestind obsesiv dogma societății fără clase, scriindu-și articolele în cafenele burgheze pariziene înconjurați de prietenii lor de stânga care nu ar fi trăit niciodată în Rusia bolșevică. Folosind mantra lui Goebbels, prietenii naziști ai bolșevicilor au perfecționat și ei propaganda repetând la nesfârșit minciuna până când ea a putut fi considerată adevăr. Același principiu al repetiției este aplicat astăzi în "social media", folosită în primul rând de serviciile de dezinformare, dar și de politicieni autoritari fără scrupule.

Am urmărit cu multă atenție situația din Rusia din timpul războiului din Ucraina. Rusia a alunecat de o vreme în autoritarism iar acest război etichetat ca "operație specială" nu a făcut altceva decât să consolideze minciuna în care se scaldă societatea. Dictatura nu se poate menține prin fapte așa că minciuna si teroarea sunt singurele instrumente care pot veni în ajutor. Dar ca și în România comunistă populația a sesizat alunecarea și indiferent de cât de bine o duceau, lipsa de încredere în guvernanți și în țară s-a strecurat insidios în sufletul oamenilor.

Reacția a fost extrem de interesantă pentru că în primele zile de război o parte considerabilă din populația educată și adaptată tehnologic a Rusiei a părăsit țara. Exodul a continuat mai apoi după ce s-a declarat mobilizarea. Ceea ce i-a mânat în afara țării a fost minciuna servită zilnic și lipsa de încredere în țară și guvern. La polul opus s-a situat încrederea în guvernanți și în adevărul cauzei care i-a făcut pe ucrainienii din afara țării să-și sacrifice confortul vieții lor și să se întoarcă în țară ca să lupte împotriva minciunii.

Lumea Rusiei de astăzi nu mai este cea a bolșevicilor. Oamenii au fost liberi să circule și astfel au fost expuși la idei, culturi și obiceiuri diferite care slăbesc legătura cu țara de baștină. Pandemia a produs schimbări tehnologice și sociale fundamentale, liberând și mai mult individul de locul de baștină. Ca și acei ruși care și-au părăsit țara la începutul războiului, mulți indivizi lucrând la distanță în tehnologie trăiesc într-un limbo digital răspândit undeva în stratosferă. Posesiile le au în "cloud", ce produc este de asemenea în "cloud", și mai mult ca sigur nici slujba lor nu este legată de un birou din Rusia, ci lucrează pentru o firmă plasată și ea într-un "cloud", cu sediul temporar undeva prin lume. Trăind și lucrând în felul acesta atașamentul lor pentru un teritoriu îngrădit prin granițe desenate artificial devine parțial de conjunctură pentru că cel puțin o parte din ființa lor a devenit într-un fel virtuală. Plecând peste "graniță" au continuat să lucreze pentru aceleași entități la fel cum lumea în pandemie s-a mutat din apartamentele orașelor aglomerate în Airbnb-uri din locuri cu plaje sau munți. Digitalizarea a accelerat procesul, iar pandemia care a desființat biroul l-a consolidat. Firmele americane care au plecat din Rusia după invazie le-au garantat angajaților ruși locul de muncă cu condiția să plece din Rusia. Cei care puteau și-au pus niște lucruri într-o valiză de weekend și luni lucrau din Dubai sau Doha ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, venind în weekend la Moscova pentru o vodcă cu prietenii. Cei din media și-au luat camerele și microfoanele și s-au dus peste graniță de unde au început să transmită pe Internet către aceeași audiență ca înainte. Paradigma s-a schimbat iar naționalismul deșănțat impus cu forța unei populații captive a constatat că are considerabil mai puțin admiratori.