Bip Brother

" ...povestea este în întregime adevărată, de vreme ce am născocit-o de la un capăt la celălalt..."
Boris Vian


Pe la începutul anilor '90 am tradus o carte de Emmanuelle Arsan. În vremea aceea de trezire din amorţeală a instinctelor sociale, Emmanuelle încă mai părea o campioană a erotismului literar şi cinematografic şi era frecventată atât de edituri, cât şi de televiziune. Spre surprinderea mea, care priveam genul ca pe unul fără pretenţii, traducerea s-a dovedit neaşteptat de dificilă. Originalul suna destul de melodios şi evita cu eleganţă căderea în pornografie, dar eu reuşeam cu greu să găsesc echivalenţe româneşti directe. Cinzeci de ani de morală comunistă făcuseră ca vocabularul erotic literar să nu evolueze deloc în spaţiul carpatin. Am descoperit că termenii legaţi de sexualitate cu care opera limba română erau fie grosolan de vulgari, fie deosebit de ştiinţifici. Aşa că am recurs la amintiri din copilărie şi la parafraze cu perdea.

Între timp, lucrurile au mai evoluat. Limba vorbită a pătruns mult mai mult în cărţi şi în traducerile filmelor. Unii termeni străini au început să devină uzuali şi în româneşte - "să te fac", de exemplu, sau mai suavul "pisicuţă", tradus după "la chatte"... Cuvinte despre care se credea, iniţial, că hârtia nu le suportă, au devenit digerabile şi în scris, graţie efortului unor traducători şi scriitori excelenţi mânuitori de text. Am să dau un singur exemplu: traducerile senzaţionale ale Antoanetei Ralian, care, deşi folosesc fără inhibiţii limbajul frust al autorului, redau cărţile lui Henry Miller exact aşa cum sunt în fibra lor profundă: nişte disperate romane de dragoste.

În ultima vreme, însă, se face tot mai simţită o nouă campanie de sterilizare a vocabularului. Acribia cu care Consiliul Naţional al Audiovizualului urmăreşte ca programele de televiziune să nu afecteze educaţia copiilor face ca orice cuvinţel cu două înţelesuri să fie acoperit cu un bip. Jurnalele de actualităţi n-au nici o rezervă în a prezenta crime atroce comise la beţie, dar cenzurează sonor vorbele mai decoltate ale împricinaţilor. Iar cum aceştia nu prea ştiu vorbi altfel, nu mai înţelegi nimic! Rarele traduceri de filme făcute cu grijă sunt silite, ca să evite "cuvântul care spune adevărul", la parafraze atât de lungi, încât subtitrarea curge pe ecran multă vreme după ce dialogul s-a sfârşit. Big Brother veghează la morala lingvistică a naţiunii...

Lucrurile se întâmplă aidoma chiar şi foarte târziu, chiar şi în emisiuni marcate ca interzise tinerilor sub şaisprezece ani. Am văzut, în miez de noapte, câteva secvenţe dintr-o emisiune din care nu se înţelegea decât că televizorul face microfonie. Iată o frază: "Nu-mi pun eu biiiiip la bătaie ca să stai tu cu biiiiip pe pereţi, mă doare-n biiiiip, na!" (unde cuvintele incriminate sunt "fund" şi "craci"!) Să ne înţelegem bine, nu susţin vulgaritatea, spun doar că ar trebui să ne uităm în oglindă cu mai multă sinceritate. Nu cuvintele sunt cele care ne strică. Obscenitatea creşte în gând, nu în vorbe, iar dacă pudoarea este o calitate, pudibonderia, ba!

Unul dintre fraţii Buendia din "Un veac de singurătate", cel a cărui magnifică poftă de viaţă înmulţeşte turmele şi grânele, se însoară la un moment dat cu clorotica descendentă a unei familii aristocrate. Martiri ai formelor, părinţii fecioarei o educaseră în rigidul respect al tuturor convenţiilor, aşa că în noaptea nunţii mireasa se înfăţişează vitalului său soţ îmbrăcată într-o cămaşă de noapte lungă până în călcâie şi bine închisă la gât şi mâneci. O singură concesie făcută poftelor căsniciei: o butonieră rotundă tivită în dreptul pântecului. "Iată lucrul cel mai obscen pe care l-am văzut în viaţa mea", declară în cor Aureliano Segundo şi G.G. Marquez.

Eu cred că bip e un sunet ca o butonieră.