Dar din dar se face Rai

" ...povestea este în întregime adevărată, de vreme ce am născocit-o de la un capăt la celălalt..."

Boris Vian



Un prieten drag mi-a dăruit primăvara asta nişte poeme. Cum, însă, orice dar pus la păstrare şi neîmpărţit cu alţii are viaţă tristă, vi le împărtăşesc şi vouă. Uite-aşa, poate ctitorim împreună o firimitură de Rai!


O

muză tu memorie care faci
deliciul comerţului şi al artei e vremea
să-ţi lepezi rămăşiţa de lauri din creştet
să te îmbraci în galbene zdrenţe căci
nu mai avem nimic de-mpărţit
m-ai amăgit îndeajuns iar voi
cântece ale mele care staţi să vă naşteţi
în loc fără verdeaţă
unde nu înfloresc bucurii sau întâmplări deosebite
doar tumultul maşinăriei zdrăngănitul
de tinichea al întoarcerii
de pe o parte pe alta
şchiopătaţi viguroase
vă spun
învăţaţi să nu vă mai pese
creşteţi şi înmulţiţi-vă voi nişteversuri.



gigă

e linişte ca într-o fotografie
seara în măcelărie

e foarte frumos -
atâtea nuanţe de roşu şi roz

faianţa neprihănită
ţevile de bachelită

în colţul lor oasele curate
exultând sănătate

şi învăţăminte
care s-au dezvelit de cuvinte

baroasele custurile şi topoarele
pantocratoarele le

zâmbesc din aerul sus
de sub unghiul obtuz

căci acest subceresc
e menit celor ce strălucesc

m-am lăsat în genunchi m-am rugat
sfântului cuirasat:

astupă cu aripile uşa
aici să nu intre cenuşa.



cinci. asupra sa.

ceea ce înseamnă că textul se rupe
eşti singur / te crezi / eşti povestit fără putinţă
să alegi dintre toate cuvintele
pe cel potrivit
tu însuţi în camera albă
încremenit cu mâna pe cureaua ghiozdanului /
cu buzunarele pline de viermişorii
şi peştii cei mai roz din câţi fulgeră apa
tata
mama
generali meschini ai pubertăţii tale
dorm în aşternutul jilav
şi horcăie
cade peste ei luna
şi par bolnavi de pojar.
o presupusele inocenţe /
o ale tale cele mai mari neghiobii
devorând cuvintele memorabile:
dacă vrei să treci marea
cumpără-ţi o corabie şi lasă naibii
imaginaţia acasă.



studiu de bărbat trăgând o sfoară

pe aici turnurile sunt înalte şi verile scurte
cetăţenii urcă gâfâind spre staţionar
duminica miroase a plăcintă cu nucă
până târziu când se aprind luminile şi
se aude pe lumea cealaltă marea vuind.

de la fereastra mea văd vânătorii care curăţă parcul
de ciori şi de câini ne salutăm trec mai departe
dispar în aburul verde care le iese din guri
în timp ce vorbesc despre tine.



Tudor Cristian Roşca - Studiu de bărbat trăgând o sfoară
Ed. Fundaţia culturală Antares, 2003