01.12.2022
Soții Ionescu se gândiră să iasă din rutină, să încerce ceva nou. Cada plină cu spumă aromată și paharele aburite de șampanie semănau cu cele din filme. Alcoolul și lumânările afrodisiace făcură ca sângele să le curgă mai vârtos prin vene. Săruturile și atingerile erau iarăși pline de pasiune. Energia degajată între ei ar fi putut încălzi fără probleme un oraș mediu, Băicoi de exemplu. Însă lipsea ceva. Bărbatul se ridică din așternutul de satin fucsia și-și întrebă nevasta: Mario, totuși, Luigi când vine?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus