06.12.2022
Albă ca Zăpada robotea toată ziua. Uneori, noaptea, devenea horny, dar își uitase vibratorul la castel. A încercat cu substituenți din legume, dar nu obținea efectul scontat. Apoi, s-a gândit la Mutulică. Era o alegere sigură, nu putea spune nimănui. L-a oprit într-o zi acasă, spunându-i că are febră. El, nu ea. Apoi, i-a zis să se dezbrace. Ochii lui Mutulică s-au mărit, și nu doar ochii. Apoi, s-a învârtoșat în prințesa doricioasă. Mut, mut, dar dă bine, gândi, satisfăcută, Alba. Nu-mi mai trebuie niciun prinț.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus