06.12.2022
Din brațe îmi crescuseră degetele ca niște ramuri subțiri fără frunze. Le-am privit și am înțeles de ce toamna nu pot să zbor. Pereții de piele ca un plămân piramidal mi-au șoptit. Te caută luna. Am ieșit dar luna era de cealaltă parte a pădurii. Pădurea era întreagă, adâncă și perfect îndreptățită. Nu am îndrăznit. E ok, mi-a spus pădurea, închide ochii și fă un singur pas. I-am închis, am pășit și eram de cealaltă parte. Un râu. Dezbracă-te, a spus râul. Acolo unde mergi nu ai nevoie de haine.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus