11.12.2022
Da, viața mea, sigur. Cum spui tu. Nu, viața mea, nu te mint. Cum să te mint eu pe tine? Mâine vin acasă și rezolv. Aduc și banii. Toți, viața mea. Aș fi vrut totuși să-ți cumpăr un buchet de flori. Orhidee, normal. D-alea exotice, ca tine, viața mea. Bine, nu iau, aduc toți banii. Toți. Nu lipsește nimic. N-am luat din ei, jur pe viața mea. Adică pe mine, nu pe tine. Te iubesc. Te ador. Ne vedem mâine. Ce m-a mirosit, nenorocita. Hai s-o tăiem d-aici repede că s-a prins nevastă-mea, Apocalipso.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus