Nişa: viaţa în, gîndirea de

O cheamă Nişa şi se află la mare modă. Este, ca toate femeile, o tipă insidioasă: nici nu ştii cînd ţi se mai descoperă, asemeni unei boli ascunse, o nişă pe care nici nu ştii că o aveai. Şi cînd să profiţi şi să te bucuri în taină de ea, încîntat că ţi s-a mai revelat o "franjă" de fiinţă, o "marjă" de joc, un interstiţiu de locuit, de retragere şi de tihnă, şi chiar de dezmăţ (căci tihna e astăzi adevăratul dezmăţ), hop, constaţi că Nişa este deja ocupată şi "combinată", că în nişa ei locuieşte şi (te) munceşte deja cineva, prin ea pe tine, sugîndu-ţi lin, discret, sîngele. În Nişe se ascund lipitori cu antene. Iar Nişa, aşa cum se poate vedea (constaţi imediat), este o tipă comună şi chiar ordinară: o au toţi; toţi o au.

Toţi avem nişe. Ba chiar sîntem alcătuiţi esenţialmente din "nişe": oameni-sandviş compuşi din felii de gol care se dovedesc (ajungi să recunoşti) mai importante, dat fiind că le comandă, decît hălcile de plin, de consistenţă şi de "substanţă" din care ne credeam, căci aşa am fost învăţaţi (ca să putem fi traşi mai uşor pe sfoară, desigur), constituiţi.

Gîndirea avansată de piaţă (unii îi spun "capitalism imaterial" sau "dematerializat"), hiper-piaţa, prin avangardele ei, gîndirea media şi "filosofia" marketing, analizează umanul contemporan mai bine şi mai util, mai practic şi mai "productiv" (mare vorbă la modă) decît a reuşit s-o facă, de pildă, Heidegger (şi, în general, filosofii "profesionişti", deveniţi între timp ei înşişi vedete ale unei pieţe academice "de nişă").

Din acest punct de vedere trăim, însă, într-o bu(c)lă (una în plus: concentrice, bu(c)lele noastre existenţiale îşi însumează membranele lentilice, creînd în mod artificial mediul hiper-transparenţei şi al hiper-luminii: trăim în incubatoare, sîntem cultivaţi, dresaţi, "mutaţi" tot mai intensiv: cuantică socială inclusă): hiperpiaţa ne analizează eficient tocmai pentru că ea este cea care ne formează şi ne "formatează" în "spiritul" ei (tot mai "spiritualizat", mai "imaterial").

Nişa are literalmente forma sexului feminin. Nişa chiar asta şi este: un sex feminin practicat în corpurile fiinţei, fie ele de bărbaţi sau femei. Fapt care explică, desigur, fiindu-le asociat, sexualizarea şi senzualizarea galopantă a societăţilor. Trăim multiplicat sexual, dat fiind că poftele şi dorinţele ne sînt aţîţate, ispitite şi constant, uniform exacerbate pentru a fi imediat şi automat, "integrat" satisfăcute. Existenţa de piaţă este o existenţă proliferant, metaforizant şi metonimizant sexuală, astfel încît nu este nicio întîmplare şi nu reprezintă nicio surpriză, niciun accident faptul că sexul constituie, azi, semnul suprem unificator al întregii umanităţi. Piaţa nu poate fi gîndită efectiv decît în corelaţie esenţială cu sexul.

Dar nişa-sex este, fireşte, un pliu: intruziune (creare, performare) a exteriorului în "interioritate", în "corpul plin". Nişa de piaţă este vaginul generic permanent înmulţit (singura procreaţie a sexualităţii contemporane este ea însăşi: supraproducţie de orificii) şi necontenit umplut şi satisfăcut. Trăim pornografic şi nici nu ne dăm seama. Societatea este o partuză televizată non-stop, un reality-show orgiastic trăit intim mediat.

Pe noi şi în fiinţa noastră se face sex social: clipă de clipă. Şi tocmai asta ne ţine în viaţă, pentru a figura şi a întruchipa Viul. Din disperare, după destrămarea provocată de exploziile şi de holocausturile din timpul Finalei Campionatului Mondial de Modernitate (desfăşurată, dacă este să ne luăm după ce scria pe tricouri, adică după sponsori, între Comunism şi Capitalism, Războiul aşa-zis Rece fiind, vedem acum, doar pauza, "mitanul" dintre reprizele de Război Fierbinte şi Luminos), după derelicţiunea avansată a fiinţei, se pare că legătura socială nu mai poate fi întreţinută decît într-un mod difuz, dar accelerat şi generalizat sexual, Piaţa, indiferent de tipurile de marfă, neoferind altceva, în mod esenţial, decît excitante, Viagra: dacă vrei să fii în lume trebuie să faci permanent sex (social). Să te "socializezi".

Şi uite-aşa, şi uite de-asta apar şi se înmulţesc Nişele.

În principiu, o nişă ar trebui să fie – şi să rămînă – un spaţiu de libertate. În societăţile actuale, libertatea nu mai poate fi regăsită decît sub formă de nişă, în nişe. Libertatea se fură şi se consumă furtiv în spaţii sociale exigue, de interstiţiu: între, practicîndu-se semi-clandestin în spaţii de evadare, în "heterotopii", cum le-a botezat Michel Foucault. Practica libertăţii a căpătat, de aceea, aspectul de viciu, asociindu-şi obligatoriu secretul, între plăcile asfaltate ale societăţilor de masă. Trăim cu fund dublu, cu piele dublă, menajîndu-ne "nişele" între două îndatoriri (acestea, însă, numai faţă de noi înşine, cu familiile şi neamurile noastre: naţionalism bacterial).

Încă o dată se dovedeşte că Nişa nu poate să fie decît femeie, dar nu întreagă, ci doar sex feminin, practicat însă egal democratic în corpul tuturor, la purtător: sex secret, sex intim, onanism drapat în faldurile salopetelor sociale, ca membri egal democratici ce sîntem al unicului PC (nu Partidul Comunist – sau, Doamne fereşte, Conservator –, ci Partidul Capitalului – PCUS chiar: Partidul Capitalului Unificat Social...).

De la statutul de excepţie, existenţa în nişă, ca nişă, individualitatea însăşi concepută ca "nişă" au devenit, azi, regula. Deşi încă ni se pare că aşa este, noi nu ne mai putem ascunde şi simula, scurt, spasmodic, existenţa în nişte nişe ale societăţii, ci nişele sînt astăzi în noi: dăm corp nişelor. Spaţiu unificat nu mai există.

Iar aceste nişte sînt nu numai sexe perpetuu avide şi nesatisfăcute, ci şi guri flămînde şi isterice: stăm tot timpul cu mîna la nişă, în buzunar. O nişă, tot mai abstractă, o gură răstindu-se este şi portofelul. Dematerializîndu-se extrem, relaţia noastră corporală, "ousiacă", cu banii nu face decît să ne abstractizeze, transformîndu-ne în funcţii şi în variabile de fiinţare.

Nişa ar fi trebuit să fie, aşadar, libertatea, dar este piaţa care ne perforează şi ne "feliază" azi corpurile: nevoile şi dorinţele "din" noi reprezintă de fapt prezenţa pieţei în noi. Nişa a fost practicată pentru a putea fi umplută, satisfăcută, astupîndu-i-se gura flămîndă şi răstită.

Piaţa ne umple de nişe, inventează nişe pentru noi şi în locul nostru. Şi în corpul nostru. Ne produce ca "fiinţe de nişă", preluînd protetic, tehnologic, proteismul imanent al fiinţei, creativitatea ei istorică în materie de artă a "nişelor" de existenţă, şi imanentizîndu-se, corporalizîndu-se, somatizîndu-se ea însăşi.

"Nişele" s-au dezvoltat, ocupînd întregul spaţiu social, la limitele, pe şi din graniţele abstracte dintre privat şi public, bărbat şi femeie, trup-suflet-spirit, timp util şi loisir, definind, ca ultim recurs umanizant-unificator, însăşi porozitatea arhetipicei fuzionalităţi redefinită în conformitate cu cadrele democraţiei formale.

Trăim cu piaţa în trup. Piaţa e însăşi viaţa. Trăim social, adică desexualizat sexual, unii în nişele altora, dînd corp febril, transpirat, societăţii. Dar nu de muncă transpirăm noi, ci de plăcere: vacarmul urban este concertul orgasmelor noastre nepotolite. Numai că azi numai "sexul" mai produce, ca unic rămas "motor" social.