Cadoul de Crăciun

Povestea vine de departe. Penalty-ul cu care Gustavo Montiel, stoperul Sevillei și al Argentinei, a încheiat, aseară, cea mai frumoasă dintre finalele Mondialului, a venit la 92 de ani și jumătate după golul lui Héctor Castro, atacantul lui Nacional Montevideo, marcat în minutul 89 al finalei Uruguay - Argentina. În acea după-amiază de miercuri, de 30 iulie, de 1930 și de Montevideo, Uruguay câștiga cu 4-2 și devenea prima dintr-un șir de 22 de campioane ale lumii la fotbal.

Scorul la zi este America de Sud - Europa 12 - 10. Argentina a reușit să oprească șirul de 4 titluri europene (Italia 2006, Spania 2010, Germania 2014, Franța 2018) care, la rându-i, stopase formidabilul echilibru dintre cele două mari continente fotbalistice: între 1930 și 2002, niciodată vreuna dintre cele două tabere nu a câștigat mai mult de 2 titluri consecutive. Mai mult, titlul Germaniei de acum 8 ani a rupt și o altă tradiție ce părea de neclintit: sud-americanii își adjudecă turneele jucate în Americi, europenii pe cele pe care le găzduiesc. Când vine vorba de terenuri așa-zis neutre, Africa e, momentan, europeană (Spania în Africa de Sud 2010), Asia, sud-americană (Brazilia în Coreea de Sud & Japonia 2002, Argentina în Qatar 2022).

***
Povestea se scrie, rescrie și suprascrie în prezentul ce se materializează din 4 în 4 ani. Despre relația Messi - Maradona știți tot ce se poate ști. Despre cea dintre cei 35 de ani ai lui Messi și cei 24 de ani fără 2 zile (la ora finalei din Doha) ai lui Kylian Mbappé Lottin, coechipieri la Paris Saint-Germain, învățăm de 4 ani și jumătate încoace.

În 2018, în optimea Franța - Argentina 4-3, Mbappé a dus scorul de la 2-2 la 4-2 în 4 minute și Messi n-a existat. Aseară (18 decembrie 2022), francezul a egalat de la 0-2 în 2 minute, apoi a devenit primul om, de la Sir Geoffrey Charles Hurst / din 1966 încoace, care marchează 3 goluri într-o finală de Mondial. De partea cealaltă, Messi a marcat de 2 ori și a dat super-pasa-pre-decisivă la, probabil, cel mai frumos gol de contraatac în grup din istoria modernă, televizată a Mondialelor (iartă-ne, Gică, iartă-ne, Ilie!). Bonus, ambii au transformat primul penalty al echipei lor în seria finală. Total: ȘAPTE GOLURI ÎN FINALA CUPEI MONDIALE!

De undeva, de pe un pat de spital din São Paulo, singurul fotbalist de trei ori campion mondial, Pelé, a întors lumii, echipei Braziliei, lui Messi și lui Mbappé gândurile bune care i-au însoțit clipele critice pe care le-a trăit când Mondialul din Qatar abia pleca la drum.

Pelé, Maradona, Messi, Mbappé (și, în colțișorul nostru de neuitat și de ne-nenogociat, Gică și Ilie). Pe umerii lor (și ai altor câtorva zeci de mii de fotbaliști, antrenori, arbitri, conducători, personal tehnic și administrativ, jurnaliști; bașca un ocean de spectatori, cititori, radio-ascultători, tele-spectactori), se înalță unul dintre miturile lumii moderne: Cupa Mondială de fotbal.

Dacă încă mai suntem în căutare de legende și eroi, iată-i lângă noi.

***
Confruntat cu criza de formă sportivă și de comportament colegial a superstarului echipei și istoriei fotbalului portughez și mondial pe Ronaldo, antrenorul Portugaliei, Fernando Santos, a decis, în optimile din finală din Qatar, că superstarul va sta pe bancă. Înlocuitorul ales de Santos, Gonçalo Ramos (21 de ani), a marcat 3 goluri și a contribuit decisiv la victoria cu 6-1 împotriva Elveției.

Confruntat cu criza de joc și atitudine a echipei sale, antrenorul Franței, Didier Deschamps, i-a schimbat, în minutul 41 al finalei, pe doi dintre oamenii esențiali ai tururilor anterioare, Giroud și Dembélé, recidivând, jumătate de oră mai târziu, cu Griezmann și Theo Hernandez. Echipa a reacționat, a marcat 3 goluri, a avut șansa titlului în minutul 120+1 (șutul vârfului de 24 al lui Eintracht Frankfurt, Randal Kolo Muani & parada portarului de 30 de ani a lui Aston Villa, Emiliano Martinez, vor rămâne în istorie!) și a împins meciul la lovituri de departajare.

Dacă încă mai suntem în căutare de exemple de management strălucitor (și putem lua o pauză de la strălucitele lecții de conducere predate pe filiera Becali - Musk sau, dacă, preferați, Jiji - Elon), iată-le lângă noi.

***
Fără a fi omogen valoric și uniform din punct de vedere al spectaculozității, Mondialul din Qatar continuă tendință enunțată și pusă în practică de Real Madrid în primăvara acestui an, cu ocazia fazelor eliminatorii al Ligii Campionilor, ediția 2021 - 2022. Atunci, Real a depășit faza optimilor, sferturilor și semifinalelor pe baza unor reveniri uluitoare, de (aparent) nimic și nimeni anunțate, întâmplate în ultimele minute ale meciurilor retur.

Trăim, fotbalistic vorbind, epoca în care nimic nu e jucat înainte de a se juca și nimic nu e terminat înainte de a se termina.

Din punct de vedere tactic, regula enunțată mai sus se traduce prin căderea în (temporară?) desuetudine a stilului de joc bazat pe posesia & plimbarea mingii la distanță de poartă adversă, ca și a meciurilor înghețate prin blocare defensivă atunci când scorul e favorabil.

Din punct de vedere uman, noua regulă a jocului spune că drumul cel mai scurt spre poartă e cel drept (vezi golul doi al Argentinei din semifinala cu Croația, marcat de Julián Álvarez, vârful de 22 de ani al lui Manchester City, o capodoperă de noroc, brambureală, presiune și încredere) și că orice se poate câștiga / nimic nu e definitiv pierdut câtă vreme mingea e încă în joc.

Componenta tactică și cea umană a regulii de mai sus au dus la victoria Argentinei. Messi și ai lui au știut să profite de reîntoarcerea supremației entuziasmului și au fost, deopotrivă, la un pas să piardă totul din cauza reîntoarcerii supremației entuziasmului.

Dacă încă mai suntem în căutare de lecții de dezvoltare personală / (auto)-motivare, Mondialul acesta, cu toate imperfecțiunile lui politice, sociale și sportive, ne oferă, sub forma pildelor și regulilor de mai sus, Cadoul de Crăciun: încă mai e loc de greșeală, răscumpărare, emoție, inspirație, decizii magistrale, erori epopeice și încredere, mai ales încredere, pe planeta și în timpurile noastre.

PS: Cât privește presa noastră, las aici bijuteria supremă a textelor despre acest Mondial: "Angel Di Maria pare venit direct dintr-o poză de epocă, ar fi putut juca la primul campionat mondial din istorie, dacă nu cumva a și jucat, fiind, desigur, etern. Angel Di Maria pare evadat dintr-o proză de Borges și nu ascund că nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să fie el acela care va decide ca, în 2022, cupa să meargă la Buenos Aires". (Andrei Crăciun, Gazeta Sporturilor, 12 decembrie 2022, gsp.ro/si-au-mai-ramas-doar-patru)