Un cal îl cheamă pe prietenul său, măgarul, la o cafea. În casa calului erau trofee peste tot: de aur, de platină, locul întâi european, mondial, universal, ce să mai... L-a plimbat pe măgar prin diferite camere unde premiile, cupele, diplomele stăteau agățate pe pereți, or' expuse, pentru uimirea publicului larg și mândria calului. Măgarul îl felicită, vădit copleșit, iar calul îi propune ca săptămâna următoare să fie el invitat în căminul măgarului. Zis și făcut. Peste câteva zile, calul este primit de măgar în casa acestuia. Numai că... pereții erau goi, trofee - ioc, diplome - nici atât. În schimb, pe un perete - o poză cu o zebră. "Hm...", spune calul, "dar ce semnifică acest tablou?" "Eh...", răspunde modest măgarul, "aici jucam la Juventus Torino."
Ieri a fost despre Italia și despre Anglia. Pe 10 iunie 2023 s-a desfășurat finala Champions League, în care Manchester City și FC Internazionale Milano au avut același vis; obținerea trofeului Ligii Campionilor. INT a mai cucerit trofeul în anii 1964, 1965 și în 2010. Man City a fost pentru a doua oară într-o finală europeană, sperând ca visul lor de a fi campioni să se cuibărească în trofeul de anul acesta.
Meciul s-a desfășurat în Istanbul, pe stadionul Atatürk Olimpiyat, avându-l arbitru pe Szymon Marciniak, iar în tribune erau 71.412 inimi de suporteri, care băteau sub tricourile favoriților.
Istvan Kovacs și Vasile Marinescu au fost prezenți la eveniment, Kovacs fiind al patrulea oficial, iar Marinescu rezervă pentru arbitrii asistenți.
Meciul se deschide cu o Rară Neagră, pardon... cu o fază rară, în care, deși jucătorii lui Inter au avut lovitura de începere, Haaland (Man City) se aventurează într-un șut puternic. Peste poartă, în minutul 3. În minutul 6, Bernardo Silva caută colțul lung al porții adverse, dar fără succes. Man City are o partitură ofensivă, jocul este dinamic, iar terenul seamănă cu fila unui caiet de dictando, pe care se scrie istorie. Nu sunt "situații de poartă", dar compensează frumusețea dansului mingii, între cele două echipe. O ocazie fabuloasă în minutul 27, când Haaland șutează cu sete în stânga plasei, dar portarul Onana îl oprește, la fel de fabulos. La două minute de această fază, De Bruyne șutează cu putere de la marginea careului, dar Onana scoate și această minge.
De Bruyne a jucat crispat. Nu reușește să scape de crampele musculare dureroase, iar în minutul 36 este înlocuit de către Phil Foden, MCI pierzând un punct forte. Sau nu?
Fascinant e și Francesco Acerbi care nu numai că nu mai este un pacient al secțiilor de oncologie, ci e un luptător care își urmează visul din dreptunghiul verde. Gazonul se ține strâns de minge și lasă loc doar paselor fie ele lungi ori scurte, jocului de precizie, presingului ambelor echipe. În minutul 44 MCI are o lovitură liberă, dar e doar o fază fixă ce nu promite nimic. Ba da. Un out de poartă. Cam tensionați, ușor crispați jucătorii. Miza este foarte mare și povara ei apasă mulți umeri acum și împiedică multe pase.
Pentru repriza a doua m-am pregătit cu încă un pahar de vin roșu și ceva de ronțăit. Mi-am pregătit și niscaiva speranțe într-un joc mai puțin înghesuit, cu mai multe ocazii de gol.
Și nu m-am înșelat. În minutul 57 a intrat Lukaku și mi-a luminat seara. Am uitat să îl menționez pe Lautaro? Da. Lautaro s-a aflat pe teren și a jucat un fotbal bun, în mintea lui... pe teren a fugit, a transpirat, dar nici o acțiune a sa nu s-a concretizat, nici măcar în minutul 58, când a șutat într-un colț al porții celor de la MCI.
La fix 10 minute, în minutul 68, Rodri, aflat la marginea careului trimite un "voleu splendid" în poarta lui Onana. Tabela de marcaj se înfrumusețează cu 1-0 pentru MCI.
Băăăi, ce ocazie a avut Inter în minutul 70!!! F. Dimarco preia o centrare trimisă de la marginea terenului și lovește cu capul din careul de 6 metri, dar mingea fuge departe de plasă. Am luat o sărățică să-mi fac seppuku. Astea cu susan sunt mortale. Special pentru eveniment le-am copt.
Poate că una dintre cele mai frumoase faze ale meciului a fost atacul lui Foden (când am strigat ca tataia: "du-te, măăă!") la poarta lui Inter, în minutul 78, când a alergat în zig-zag până în careu, a șutat la firul ierbii, dar Onana a respins, aruncându-se pe verdele gazonului.
Parada lui Ederson, din minutul 89, nu e de trecut cu vederea, când Lukaku a încercat să trimită mingea cu capul în plasa porții lui Man City, fără sorți de izbândă.
Tensiunea plutește pe teren, în aer, în inimile tuturor. Astfel, în minutul 92, portarul Onana și Haaland primesc câte un cartonaș galben, pentru că s-au împins ca în spatele blocului, în parcare. Deh... băieții, tot băieți...
(Noroc că nu s-au atins de Dacie 1310 a vecinului de la etajul 3, care sparge toate mingile de fotbal pe care le prinde la el în balcon.)
În minutul 94, Ederson primește un cartonaș galben, pentru că trage de timp și asta se vede de pe Lună. Acum, cu doi portari "galbeni" terenul devine un pastel cu doi sori și cu un freamăt al jucătorilor, care nu se mai potolește decât în minutul 96, când Inter atacă poarta adversă prin Gosens, care interceptează o centrare din corner și lovește cu capul spre partea de sus a porții, dar are parte de o uimitoare paradă a lui Ederson, care chiar "a dat totu' pe teren" în acest meci. Se fluieră finalul meciului și jucătorii plâng pe gazon. Unii de deznădejde, alții de bucurie.
Microbista de canapea raportează: un meci de la care am avut așteptări mari. Un meci care a fost, până la urmă... înghesuit și deloc surprinzător. Am avut o finală echilibrată, cu un joc accelerat, în care Inter a fost îngenuncheat de tactica, de viziunea lui Pep Guardiola, care a reușit tripla istorică, prin obținerea acestui trofeu. Momentul în care numele Manchester City este gravat pe trofeu, e istorie scrisă și trăită. Sărutările pe care le-a primit "Cupa cu urechi mari" de la jucători sunt atât de intime și emoționante, încât o lacrimă aleargă pe obrazul microbistului. Pentru prima dată, în istoria Manchester City, trofeul Champions League ține în inima sa visul unei echipe, visul de a fi campioni, într-o lume în care e ușor să fii judecat, dar e cumplit de greu să scrii istorie pe fila de dictando a terenului.
S-au închis culoare pentru unii fotbaliști, dar rămân deschise brațele sportului rege pentru alte competiții, care promit să pună în lumină alte echipe și alți zei ai balonului "de șah" cum îi spunea tataia.
Până ce timpul ne va îngădui să trăim și să respirăm din nou fotbal, fiți lumini, fiți buni cu voi, cu ceilalți, reciclați și strigați: "Hai, România!"