doar cât e nevoie. Sau, mai bine, cât permite legea. Ce-ți trebuie duș de două ori pe zi? Doar nu te controlează nimeni. O dată pe săptămână e destul. Mă-ta nu te îmbăia doar sâmbăta? Zici că fără dușul zilnic te simți murdar? Fii mulțumit că ai sufletul curat. Sau nu-l ai nici pe ăla? Miroși a transpirație? Foarte bine, înseamnă că ești viu. Ai vrea să miroși a formol? Deci, așa rămâne: o dată pe săptămână. Și nu singur. Nu ai parteneră? Caută-ți pe Tinder. Semnează: Boilerul tău de 100 de litri.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).