24.12.2022
Mulțumită că lucrurile ieșiseră așa cum își propusese, femeia strângea tare creionul între degete. Anunțul pentru mica publicitate era gata: "Dragă Vasile B din Galați, dacă îți amintești de noaptea de octombrie din hotelul Nord, camera 15, de lângă gară, din anul 2002, să știi că eu sunt bine-sănătoasă și i-am făcut de un an lui bărbată-miu. Șifonierul e gol pe jumătate, că i-am dat de pomană hainele. De-acum sunt liberă și am zis să te țin la curent. Sunt eu, Ștefania din Craiova. Îmi spuneai Miți".


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus