26.12.2022
De-abia sosit din delegație, soția îmi face un rezumat cu cele întâmplate în lipsa mea. Toate bune și frumoase, doar că fiu-miu a făcut otită. Mă duc să văd cum se simte. Îl găsesc în mijlocul camerei, înconjurat de un maldăr de jucării. Cu o privire tristă, îmi arată umflăturile din dreptul urechilor. Închide ușa, tati, nu vreau să mă tragă curentul, îmi spune. Închid ușa și îl întreb: Ce-ai pățit copile, ai făcut otită? Eh, îmi răspunde foarte serios, ar fi fost bine. Dar am făcut două, nu vezi?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus