La cât urcați, doamnă? Păi nu zbori, domne? Unde să zbor? Pă pereți, pă zid, p-acoperiș, pă dracu' să te scarmene, nu așa vă deplasați voi? Ca liliecii, zvârcolacii și toți carcalacii? Doamnă vă uitați prea mult la TVu, suntem și noi civilizați. Și nu mușcați, nu mai sugeți? Ba da, dar nu sânge. Se zice că viața e prea scurtă ca să bem vin prost sau ieftin. Iar oamenii sunt mulți care sunt așa. E pe care. Pe care l-am băut; auzi, băi doamnă, ia întoarce matale liftu', că am uitat ceva la subsol.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).