31.12.2022
Următoru', nazonă secretara, plictisită. Se întoarse la biroul ei și-și lepădă pantofii cu toc care o chinuiau. Următoru', da' ce folos, bombăni ea. Ăsta-i casting? Blonzi și angelici sau chei și burtoși sau, auzi tu, fără câte-un dinte din față. Cre' că și dacă mă dădeam cu liftul de vreo două ori găseam unu' mai potrivit pentru rolul de vampir. Brunetul ăla cu plete și miros de biserică de azi-dimineață era exact ce trebuie, arăta a popă care-i traficant de droguri în timpul liber. Oho, de ăla m-aș vedea mușcată.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus