Mi-a sărutat buzele, iar din gură i-a ieșit un fluture ce, într-o clipă, mi s-a așezat pe inimă. M-am înroșit toată și n-am mai fost bună de nimic vreo trei luni. Când îmi vorbeau ai mei, nu înțelegeam nimic. Adică le vedeam buzele mișcându-se, dar gândurile îmi erau încă lipite de aripile lui. De învățat, nici atât. Cum deschideam o carte, mă trezeam cu capul în nori. E drept, n-a ținut mult. Și-am suferit la final, pentru că m-am lovit cu fundul de Pământ. Dar căzătura, dragilor, mi-a fost învățătură de minte.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).