Atât avea, două rânduri de haine, alea de duminica și alea pe care le purta când l-a văzut ultima oară. I se zbătuse ochiul stâng toată ziua și când omul ei i-a spus că se duce cu barca-n larg, doar o găsi mai mult pește, pruncul i-a săltat în pântec. Nu te duce-acum, s-a rugat ea și el a râs de sperietura ei de muiere fără minte, a cuprins-o, a pupat-o apăsat și dus a fost. De iertat, nu l-a iertat nici acum când stă-n cerdac și se uită la omul de paie din cireș, îmbrăcat în straie de duminică.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).