Manual de fotografie: Fotografii de sezon

De-i primăvară îmi dau seama doar când zăresc cel puţin 100 de poze cu ghiocei şi buburuze iţite din zăpadă. Altfel nu. Doar una sau două, botezate timid "Primii ghiocei" sau "Vestitorii primăverii", nu înseamnă nimic. Puţinătatea lor îmi poate sugera faptul că doi fotografi căptuşiţi în blănuri şi lâneturi au descoperit într-o zi însorită de februarie, într-un ghiveci, un ghiocel, şi că s-au pripit să anunţe vremea frumoasă când încă nu era cazul. Eu n-aş renunţa la fular şi la bocanci doar pentru atâta lucru. Te uiţi pe fereastră, observi că-i viscol şi că ţi s-a lipit nasul de geam, ţi-l dezlipeşti renunţând la un petic de piele, apoi te uiţi la pozele ălora postate pe internet şi te minunezi. În altă zi, de data aceasta de aprilie, ieşi în spatele blocului să duci gunoiul, aluneci pe gheaţă şi cazi într-un morman tare de zăpadă, fără pic de flori şi de ierburi primăvăratice. Dacă îţi mai cade şi un ţurţure în cap, cauzator de cucui, normal că cele două poze fals vestitoare de vreme frumoasă te scot din sărite! Ei, dacă se strâng mai multe, atunci da, sigur a venit primăvara, pentru că sute de bărbaţi şi de femei, cu capul pe umeri în restul anului, se ghemuiesc lipindu-şi obiectivele de ghiocei şi brânduşe cu aviditatea căutătorilor de aur din Alaska.

Aşa că nu-i de mirare dacă funcţionari de bancă, ingineri de sistem, agenţi de publicitate ori vânzători de pop-corn, fără să se cunoască între ei, îşi intitulează la fel capodoperele: "Vestitorii primăverii". Titlu liric, emoţionant pentru bătrânele învăţătoare care an de an îşi îndemnaseră elevii să scrie compuneri de două pagini despre ghioceii în cauză, zăpada topită şi păsările călătoare care se întorseseră acolo unde le era locul.

Vara nimic nu-l poate împiedica pe un fotograf împătimit să pozeze câmpuri de rapiţă, nori pufoşi, maci şi funduri bombate unse cu ulei de plajă. Dacă n-au apărut încă pe site-urile foto poze cu poponeţe în tanga roz, înseamnă că încă e primăvară, destul de răcoare cât să-şi mai păstreze turistele hainele pe ele, spre întristarea posesorilor de aparate de fotografiat cu zoom. Pentru novici: în astfel de cazuri zoom-ul e util când fotograful stă cu nevasta pe un cearşaf, înconjurat de pensionare împletitoare de ciorapi. Se uită pe display, apasă pe-un buton şi ca printr-o minune rontunjimile bronzate, goale şi unse ale junei de peste trei cearşafuri mai sus şi mai la dreapta, îi ajung chiar sub nas. De obicei aceşti fotografi vor să împărtăşească cu cineva experienţa artistică, şi cum soţiile nu le apreciază talentul la justa valoare, publică pozele pe internet.

Indiferent de anotimp, americanii se mulţumesc să pozeze Marele Canion şi Cascada Niagara. Vara, românii merg în grupuri grupuleţe la câmpurile de rapiţă de pe marginile şoselelor. Cu noaptea în cap îşi parchează Daciile Logan în mărăcinişuri mirositoare a benzină şi-a pipi de măgar, îşi cară trepiedele şi ţuşti printre brazde, să prindă răsăritul. Ce poate fi mai frumos decât un răsărit tumultos într-un câmp gălbui ca gălbenuşul de ou? Doar un apus tumultos într-un câmp gălbui ca gălbenuşul de ou. Sau un curcubeu arcuit artistic peste rapiţă, cu ajutorul Photoshop-ului, desigur.

Să nu se creadă că am o atitudine dispreţuitoare faţă de rapiţă. Dimpotrivă! Mi-e suficient să văd câteva poze galbene pe calculatorul de la birou, şi chiar dacă vremea din curte e morocănoasă, maronie şi umedă, ştiu că totuşi este vară, şi prin urmare nu e frigul chiar atât de câinos. Dacă mai apar pe internet şi câteva sute de poze macro cu maci, fluturi, libelule şi albine (ultimele imagini intitulate sugestiv Bâz-Bâz sau Albinuţa-hărnicuţa), atunci e clar, vara şi-a intrat în drepturi, ba chiar e deja pe ducă.

Pe la sfârşitul lui septembrie pozele devin melancolico-blegoase, precum vremea. Turistele au gulerele ridicate până la nas, eşarfele le flutură în zări, au deasupra capetelor umbrele roşii stropite de ploaie şi picioarele le sunt acoperite până la botine. În loc de maci, fluturi şi gărgăriţe macro, apar frunze galbene, roşcate şi maronii în cantităţi industriale. Când vezi aşa ceva, chiar dacă e soare afară nu-ţi mai vine să ieşi fără pardesiu şi pulovere croşetate unul pe faţă şi unul pe dos. Pur şi simplu nu-ţi mai vine. Mai des decât în lunile iunie, iulie, august, încep să apară imagini cu copaci falnici şi singuratici cocoţaţi pe vârf de deal. Câte un stejar chelit de frunze şi bătut de vânt de te apucă mila văzând că nu mai are pe nimeni în preajmă, nici măcar un nuc sau un plop, un carpen ori un stol de ciori clonate pe calculator. Cuprins de aceeaşi milă, autorul are grijă de fiecare dată să-şi intituleze fotografia "Linişte" ori "Singur". Ieri un stejar "Singur", azi un brad "Singur", mâine şi poimâine zece sălcii, 156 de castani şi 3 mesteceni. Îţi vine să-i strângi pe toţi şi să le faci cunoştinţă unul cu altul, să nu mai fie atât de "Singuri".

Dacă vara au apărut câteva poze cu castroane de căpşuni pudrate cu zahăr, aşezate artistic lângă tastatură şi mouse, în mod cert că aceiaşi fotografi toamna vor poza câte un bostan scobit de miez, rânjitor, aşezat tot pe birou, lângă pixuri, pachetul de ţigări şi teancul de cd-uri. Mai originali, alţii fotografiază bostani de porţelan cu lumânări aprinse în pântec, aşezaţi pe podea, lângă perete, sau pe masă lângă un pahar cu vin ghiurghiuliu.

Încă din 1 noiembrie ţi se aminteşte pe toate căile că sărbătorile de iarnă sunt aproape. Ieşi pe stradă şi zi de zi auzi Gingăl Belz, Gingăl Belz, Ho ho ho, Hoooo, vezi Moşi Crăciuni împărţitori de pliante cu reduceri şi bonusuri (dacă nu le iei ţi le bagă cu sila în mână), vitrinele sunt proaspăt înzorzonate cu beteală, globuri şi reni cu nasul roşu. Ajungi lângă un calculator şi surpriză, toate pozele de pe internet sunt cu Moşi cu plete dalbe împărţitori de pliante şi cu vitrine colorate. Până la Crăciun te înverzeşti de tot la faţă. Dacă pe 25 decembrie Moşul autentic s-ar strecura pe gaura cheii cu un Leica sau un Nikon F6, obiective 18-135 mm şi-o găleată de filme, îi ştiu pe unii care l-ar arunca cu tot cu daruri pe fereastră, de la etaj. Să se înveţe minte să nu mai scoată din sărite oamenii cumsecade. Desigur iarna nu este iarnă fără de fotografii de genul "Primii fulgi", "La săniuş" şi poze cu prunci îmbujoraţi strangulaţi cu fulare albastre şi cu gluga bine trasă pe frunte.