24.01.2023
sunt: Pablo Gedonski, În dragoste fluturii vor involua în viermi, apoi să te aștepți la duhoare. Igor Sushakov, Flerul tău de lup arată doar că ai instinct de haită penală. Viktor Monttorssi, Ești femeie, sunt bărbat, ai niște goluri ce le-aș putea umple. Egroeg Itemod, Obiectele văzute în oglinda retrovizoare sunt mai aproape decât par când sunt sfărâmate sub roțile timpului. D-aia șoferi conduc cu gps-ul spre sufletul lor pereche. El von Adolfo Gregoire, Veselia unei morți poate fi mai benefică decât mâhnirea ei.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus