Căra un șirag dublu, cu mai multe chei decât încăpeau pe el; de fiecare dată când bântuia pe holurile castelului, păstrătorul de chei pierdea câteva, dar niciodată numărul acestora nu scădea. Apăreau noi uși ce se cereau deschise, iar el o găsea întotdeauna, mai devreme sau mai târziu pe cea potrivită. Întâlni o ușă în fața căreia era cineva ce nu reușea să intre pentru că n-avea încuietoare și îi spuse că este cea a sufletului; ea nu este încuiată, dar se deschide numai dinlăuntru, căci cheia e mai mare decât ușa.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).