Fotografii realizate de Claudia Tănăsescu (www.claudiatanasescu.com)
Acum trei ani pe vremea asta habar n-aveam că o să scriu o carte despre urbea mea de baștină. Dimpotrivă. Mă pregăteam să organizez acolo o întâlnire de X ani (nu vă mai spun câți) de la liceu. Habar n-aveam că tocmai eram pe punctul să petrecem cu toții, give or take, vreo șase luni blocați în locuințe, aplaudând pe balcoane, stocând hârtie igienică și paste sau tânjind după plimbarea scurtă și regulamentară la aer. Știam însă că Timișoara, căci despre ea e vorba, avea să devină Capitală Europeană a Culturii în 2021 și mă pregăteam sufletește pentru un an intens, plin de evenimente pasionante.
N-a fost să fie. Pandemia ne-a stricat tuturor planurile, iar mie izolarea în apartamente mi-a dat o sumedenie de idei crețe. Oamenii, îndeobște, atunci când se întâmplă să aibă parte de puțin răgaz, pică pe gânduri. Ei bine, pe gânduri am picat și eu. Majoritatea pufoase, unele incomode, iar altele de-a dreptul autodestructive. Cum ar fi acela de a scoate, în mod independent, un ghid turistic altfel pentru Timișoara. Unul frumos, cu texte prietenoase în limba engleză (ca să priceapă străinul pentru care nu se găsea mai nimic în rafturile librăriilor), cu multe poze colorate (și profesioniste!) și cu detalii mai puțin știute despre orașul în care m-am născut și crescut, dar pe care, acum, nu-l mai puteam colinda decât virtual, pe bulevardele neuronale ale amintirilor.
Ca orice timișoreancă ce se respectă, mai întâi am căzut pradă nostalgiilor. (Ce nu înțelege lumea e că noi chiar suntem atașați ombilical de orașul ăsta, că are un etos aparte și o senzație de apartenență pe care eu, una, n-am reușit s-o recreez în altă parte.) Apoi, impetuos, m-a lovit creativitatea. Chestia asta s-a întâmplat exact la ora 7:33 într-o duminică dimineața, în pat. În țara mea adoptivă, termometrele indicau o temperatură glacială, de doar 3oC, dar mie îmi stătea mintea la caișii înfloriți din grădina scăldată în soare a mamei. M-am gândit la copilărie și, în mod straniu, străzile pustii ale pandemiei de Covid-19 mi-au readus în memorie străzile liniștite ale Timișoarei mele de pe vremuri, pe când mașinile erau încă atât de rare, iar tramvaiul omniprezent. O surescitare ciudată și-a făcut simțită prezența.
Așa s-a aprins beculețul. "De ce n-am prezenta unui public mai larg acest oraș mândru, capricios și dinamic, cu cultura sa bogată, trecutul lui multietnic și legendele lui fascinante?" mi-am zis. De ce n-am ajuta potențialii vizitatori să guste ceva mai mult din farmecul locului, plimbându-i, chiar și de la distanță, prin parcurile sale presărate cu flori, prin piețe ori prin cartierele vechi? De ce nu ne-am îmbarca apoi într-un vaporaș pe Bega, departe de traficul sufocant, pentru un scurt răgaz, în care să depănăm detalii și istorisiri inedite?
Și cui să adresez toate aceste idei și întrebări, dacă nu bunei mele prietene Claudia Tănăsescu - fotograf, ghid turistic local și autoare a unei foarte frumoase cărți despre întoarcerea acasă. Împreună, am purces deci la treabă, încercând să creăm un ghid turistic atipic, care să vă reveleze - eventual într-o lumină nouă - câteva dintre tainele orașului și ale regiunii. Sau să vă încurajeze să revizitați atracțiile cunoscute, dar subestimate. Evenimente medievale învăluite în mister și legendă, fapte amuzante și scandaluri de epocă, trecutul recent, speranțe pentru viitor. Obiective turistice, arome, amănunte. 23 de experiențe de neuitat pentru timpul pe care o să-l petreceți în Timișoara în 2023 - și nu numai.
Să pornim deci la drum.
Primul lucru pe care ar trebui să-l clarificăm e că e vorba de două capitale într-una. Da, ați citit corect. 2 în 1, precum șamponul cu balsam, ochelarii inteligenți sau răzătoarea cu feliator. În 2023, Timișoara nu mai este doar capitala Banatului, ci și Capitală Europeană a Culturii. Ca să nu mai vorbim că ea rămâne deținătoarea neoficială a drepturilor de autor pentru sintagma "Banatu-i fruncea".
Dar asta știați deja. Ceea ce poate nu știați este că zona dimprejurul Timișoarei a fost o sălbăticie mlăștinoasă până în secolul al XIX-lea, iar terenurile agricole fertile pe care le vedeți astăzi se datorează lucrărilor vaste de desecare duse la îndeplinire de către Habsburgi. De-a lungul secolelor, regiunea Banatului a atras valuri de coloniști și aventurieri, devenind un fel de "El-Dorado de stepă" sau o "Europă în miniatură".
Prima atestare documentară oficială a cetății Timișoara sub numele de Castrum de Tymes datează de acum circa 800 de ani, însă există urme de locuire și înainte de această dată. Timișoara, Temišvar, Temesvár și Temeswar/Temeschburg sunt toate variante (de etimologie românească, sârbă, maghiară și germană) ale aceluiași nume, care atestă vecinătatea râului Timiș (Temesch).
În 1315, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, vine la Timișoara însoțit de curtea regală. El dă ordin să se construiască aici un castel (pe locul actualului Castel Huniade), care-i va folosi drept reședință regală până în 1323. Este o perioadă de înflorire pentru Timișoara, orașul devenind cunoscut în Europa.
În 1342, Timișoara este menționată pentru prima dată cu titlul de "civitas" (oraș). Prima sa breaslă a fost documentată la nici 30 de ani mai târziu. Înconjurat de ape (un labirint amețitor de pâraie și râulețe tulburi), orașul a reprezentat un avanpost strategic râvnit deopotrivă de turci, austrieci, maghiari, români și sârbi - dovedindu-se adesea un obstacol pentru multe armate vajnice.
De-a lungul istoriei, Banatul Timișoarei și-a schimbat stăpânii de mai multe ori. În 1552, după ce făcuse parte din Regatul Ungariei vreme de câteva secole, el a fost ocupat de Imperiul Otoman și a rămas un "Eyalet" sau pașalâc până în 1716. De fapt, una dintre primele descrieri ale Timișoarei se datorează istoricului, geografului și scriitorului turc Evliya Celebi. Potrivit acestuia, în jurul anului 1660 Timișoara avea 36.000 de locuitori de religie creștină, 400 de magazine, 4 băi publice, 7 școli, 3 restaurante și o garnizoană de 10.000 de soldați!.
În 1716, cetatea Timișoarei a fost cucerită de Habsburgi, iar francezul Claude Florimond de Mercy a preluat administrația orașului. Între 1722 și 1786, trei valuri de coloniști germani s-au stabilit în Banat, monarhii austrieci fiind dornici să populeze regiunea cu supuși catolici. Viața primilor coloniști n-a fost deloc ușoară. Aceștia au întâmpinat dificultăți enorme în a cultiva solul umed, nefiind scutiți nici de epidemii. De regulă, prosperitatea se făcea simțită abia de la a treia generație.
Între începutul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea, Banatul Timișoarei a petrecut diferite perioade de timp sub dominație austriacă, maghiară și chiar sârbă. Istoria plină de evenimente și apropierea de Ungaria, Serbia și Austria, precum și istoria colonizării germane formează moștenirea pe care s-a țesut fibra multiculturală și multiconfesională a Timișoarei. Dacă vreți să știți ce au în comun Wolfgang von Kempelen, János Bolyai și trenul Orient Express, răspunsul e simplu: cu toții au trecut prin Banat!
În cazul în care vă propuneți să treceți și voi, eventual cu oaspeți străini, vă recomandăm să vă înarmați cu ghidul nostru complet în limba engleză, Timișoara23: 23 Secrets You'll Love About the City and the Romanian Banat, disponibil pe toate site-urile Amazon din lume (căutați după "timisoara23").
Nu ratați nici următorul calup de povești care va apărea chiar aici, pe LiterNet, peste o lună. Vom vorbi despre cele trei piețe urbane interconectate ale Timișoarei!
(va urma)