04.02.2023
Parcurg cu ochii, străpung cu gândul. Sunt om, și ei sunt. Dar mă trag de mânecă, să încerc ce vor ei. Am deja în mine știința voioasă, cu zâmbet pe chip, și totuși, m-au declarat antisocială. Vii? Nu mă lasă părinții. Vii? Nu știu să înot. Vii? Îmi face rău băutura. Vii? N-am cu cine. Vii? Nu, sunt atee. Și-mi zic, de la obraz, ne-am cam săturat de mofturile tale, ce mai încolo-ncoace, mereu ești cu capul în nori. Ei, vedeți, le răspund, acolo-i dincolo, și-mi place, acolo-i scena pe care joacă adevărații rebeli.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus