Îmi intră pe feed o poză cu doi tineri într-un pat. De după umărul băiatului se ițește un sân de-al fetei. Nu mult, doar cât să nu încalce Standardele Comunității. Sub titlul De 5 ori într-o noapte, o notă: Detalii în primul comentariu. Aflu că în satul Frăsinet un urs a atacat o stână de 5 ori în aceeași noapte. Țeapă. Voi citi doar știrile serioase. De pildă, Tinerețe fără bătrânețe. Doi bătrânei se plimbă fericiți pe o plajă. În primul comentariu dau de o reclamă la o pilulă mult mai eficientă decât Viagra.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).