17.02.2023
Ea amestecă lent într-o cratiță în care gătește ceva la foc iute. El așteptă să fie gata mâncarea. Privește absent pe fereastră. De sub tăcerea lor se aud multe. Ea stinge focul, ia o farfurie din dulap, așază cu atenție mâncarea, apoi îi pune lui farfuria în față. El examinează farfuria, apoi gustă. N-are sare, zice el. Ridică ochii spre ea, dar nu-i mai vede chipul, ci vede un obiect rotund, masiv, îndreptându-se cu viteză spre el, dinspre aragaz. Impactul nu a putut fi evitat. Acum are sare?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus