19.02.2023
Alina visează. Un zâmbet mic îi încălzește chipul de copil, scăldat de lumina blândă iar timpul pare că s-a oprit în loc să o privească. E liniște, e ceasul când părinții dorm adânc, dar patul ei e gol și geamul a rămas deschis. Tăcut, pendulul ceasului din hol stă suspendat într-un balet nefiresc. Alina visează. Respiră liniștit și constelații dansează in spatele ochilor săi închiși. O rază albă o învăluie ca o mângâiere, citind eoni de informație ascunși în trupul ei mic. Un secol. Un minut. Un vis. Alina visează.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus