Astăzi, Irina și cu mine, Andrada, două dintre membrele fondatoare ale acestui club, ne-am întâlnit pentru o trecere în revistă a ceea ce înseamnă La Renaissance des Femmes - atât pentru noi, cât și pentru viitoarele noastre cursante. Amândouă vom fi traineri la cursurile de teatru. Cu ajutorul acestor cursuri, cursantele noastre se vor cunoaște mai bine, vor primi răspunsul la întrebarea: "Cine sunt?", având mai apoi puterea de a decide cu încredere cine își doresc să fie. Cu ajutorul mijloacelor teatrale, vom descoperi împreună cum gestionăm relațiile personale, cum ajungem la performanțe la locul de muncă și cum îndeplinim eficient sarcini zilnice.
Irina:
A fi femeie în ziua de azi nu ar trebui să fie o cascadorie riscantă, asemeni mersului pe sârmă. N-ar trebui să fie o cursă împotriva vârstei, împotriva timpului, în care să ne măsurăm valoarea prin comparație, în opoziție cu alte femei. A fi femeie înseamnă a fi născătoare: de viață, de idei, de frumos, de comunități, de armonie - și echilibru sau, de ce nu, de haos, de revoluție - și reformă!
Fiecare femeie este frumusețea - și puterea însăși, o resursă nelimitată care se pune cu credință în slujba celor pe care îi iubește și a lucrurilor în care crede.
Eu sunt Irina, sunt femeie și cred cu tărie că fiecare dintre noi este mai curajoasă, mai luminoasă, mai generoasă atunci când se simte apreciată! Și-mi doresc să pun la dispoziția tuturor celor care au nevoie un loc în care să se simtă apreciate, un loc în care să fie curioase, să greșească și să învețe, un loc în care să descopere și să împărtășească minunatele valențe ale feminității! În calitate de actriță și de pedagog teatral, în ultimii 10 ani mi-am concentrat activitatea pe lucrul cu copii de toate vârstele: am avut ocazia să întâlnesc mama, femeia, prin ochii lor și să descopăr un imens potențial creativ care, însă, rar vede lumina zilei, fie din lipsă de timp, fie din lipsă de încredere. Dacă-mi permiteți, aș vrea să vă sprijin în dobândirea sau în recâștigarea încrederii în sine, în faptul că meritați să investiți timp în voi însevă și să descoperiți noi mijloace de expresie!
Andrada:
Deși trăiesc într-o lume care nu a fost construită pentru mine, mă simt puternică. Sunt o femeie care reușește - care se descurcă, care se confruntă și învinge zilnic lipsurile și inegalitatea. Asta nu înseamnă că nu sunt revoltată sau că sunt oarbă la ceea ce se întâmplă în jurul meu. În lupta mea, nu uit de lupta altora. Îmi doresc să inspir curajul pe care îl am și altor femei și viitoare femei. Le încurajez să facă lucruri chiar dacă poate par grele. De asemenea, le încurajez să nu uite de feminitatea lor în lupta pentru egalitate. Să lupte cu eleganță, dar și cu putere, ca să ajungă acolo unde își doresc.
Cel mai important pentru mine a fost întotdeauna să fac ce-mi place. Interesele mele s-au tot schimbat și am ajuns să mă regăsesc în tot felul de activități. Îmi doresc ca cele care se alătură clubului nostru să aibă parte de aceeași șansă; să ia parte la toate activitățile noastre, să se descopere și redescopere în așa fel încât să își iubească mintea și corpul; să ajungă să facă întotdeauna numai ceea ce își doresc, chiar dacă le poate părea imposibil.
E posibil! Multe dintre noi, paradoxal, suntem norocoase. Suntem norocoase fiindcă ne putem folosi vocea. Doresc tuturor să nu uite să lupte pentru femei. Și aici mă refer la femei din toată lumea: din Iran, din Ucraina, din Sudan, din Pakistan, din Afghanistan, din numeroase state americane și multe, multe altele. Să nu uităm niciodată de ele. Ne luptăm pentru noi, dar mai ales pentru ele.
Andrada Ionescu: Ce înseamnă La Renaissance des Femmes pentru tine?
Irina Cepoi: Este o ocazie de a cunoaște oameni noi. Prin virtutea meseriei, am o apetență către povești. Îmi doresc ca, sub umbrela RDF, să pot afla și împărtăși cât mai multe povești care să ne inspire.
A.I.: Spune-mi despre cum s-a ajuns la această idee.
I.C.: E o idee care a stat la dospit mult timp. S-a născut dintr-o nevoie pe care o resimțeam atât eu, cât și colegele mele, dar pe care nu știam cum s-o verbalizăm sau s-o materializăm.
De mai bine de un deceniu, activitatea mea principală constă în lucrul cu copii; nu în mică măsură, această alegere a fost influențată de faptul că mama mea a fost educatoare - acum este pensionată, dar primește periodic telefoane și mesaje de mulțumire, de recunoștință de la părinți sau de la foști 'micuți'. Sunt foarte mândră de ea și de impactul pozitiv pe care dedicarea ei încă îl are, după ani și ani. Am vrut să-i semăn, să împărtășesc ceea ce știu și-mi place, în speranța că și cei care au trecut prin clasa și prin sufletul meu vor simți dorința să facă la fel, cândva, și că în viitor vor exista mai mulți adulți care zâmbesc și se joacă decât vedem acum.
În acest context, am avut și am ocazia să cunosc foarte multe mame, oameni mișto care ocupă un loc special în familia DreamBoutique (școala noastră de teatru pentru copii și adolescenți) care îmi sunt prieteni și susținători deopotrivă. Fiecare din ele a verbalizat măcar o dată de-a lungul timpului, mai în glumă, mai în serios, dorința de a participa la un curs, la o tabără, la un atelier, pentru a simți entuziasmul și energia de care se bucură cei mici când ne calcă pragul. Din dragoste și din recunoștință pentru ele, din dragoste și din admirație pentru mama mea s-a născut RDF! Acum suntem, cred, sper, pregătite să-i facem cinste.
A.I.: Cred că, deși eu m-am implicat când această idee, deși sub o formă neprelucrată, exista deja, m-am lovit la rândul meu de o nesiguranță. Cum puteam eu să demonstrez că era nevoie de așa ceva? Odată ce ne-am unit toate membrele fondatoare, cinci la număr, am reușit să conturăm o viziune și misiune comună și, într-adevăr, acum suntem pregătite. Suntem pregătite, așa cum ai spus și tu, să facem cinste acestei idei.
Cum ideea de RDF se află, bineînțeles, într-o relație strânsă cu reprezentarea femeii, aș vrea să vorbim despre prezentarea ta de pe pagina noastră. În ea, spui că "A fi femeie înseamnă a fi născătoare." Poți să dezvolți această idee?
I.C.: Nu mă refeream, evident, la sensul biologic al cuvântului, deși și acest lucru este o abilitate unică a femeilor, ci mai degrabă la forța creatoare a acestora, la priceperea cu care fac mult din puțin și la instinctul de a coagula în jurul lor comunități.
A.I.: Cine sunt femeile care te inspiră? Și de ce?
I.C.: Mama mea, în primul rând. E cel mai frumos paradox, e granița dintre pragmatism și reverie, dintre stres și umor. E cea mai bună prietenă pe care mi-aș fi putut-o dori.
A.I.: Cum vezi acest proiect peste 10 ani?
I.C.: Îmi doresc ca RDF să devină o comunitate autosuficientă în care, în timp, cursantele de astăzi să aibă încredere să ia cuvântul și să împărtășească propriile cunoștințe și experiențe cu alte femei în căutare de sprijin; să se piardă linia dintre 'trainer' și 'beneficiar' și să putem toate să jonglăm cu ambele roluri. În același timp, pentru a putea discuta despre un viitor al proiectului, trebuie să privim în prezent, la speranțele și așteptările noastre: ce reprezintă el pentru noi?
I.C.: Spre exemplu, tu ce ai aflat despre tine din acest proiect?
A.I.: În ideea de jonglare despre care ai vorbit și tu, am descoperit că și eu pot jongla cu multe roluri (așa cum noi toate am putut, de altfel). Am descoperit că pot să mă ocup și de social media și să mă pregătesc pentru rolul de viitor trainer în cadrul cursurilor de teatru de la clubul nostru. De asemenea, am fost mândră de noi toate la organizarea evenimentului de lansare al clubului care, pentru mine, a fost magic: am avut o seară a fetelor în care am îmbinat relaxarea cu discuțiile, în care am împărțit idei și în care am asistat la momente artistice de teatru, dans și muzică. A fost un prim pas înspre înființarea acestei comunități.
În același timp, sunt abia la început, și sigur mai am multe de aflat despre mine. Mă bucur să mă uit în urmă, să văd câte am descoperit, dar și înainte, să mă întreb ce mai urmează.
A.I.: Aș vrea să te întreb: care este un sfat pe care i l-ai da unei tinere adolescente?
I.C.: Să se prețuiască! Să nu cadă în capcana contemporană a comparației. Vorbesc din experiență când spun că a te căuta pe tine în exterior dăunează grav încrederii în sine. Poate că fiecare descoperă acest lucru la momentul potrivit, totuși.
I.C.: Cui ai recomanda RDF și de ce?
A.I.: Recomand RDF oricui care își dorește să descopere ceva nou despre sine. Mai mult decât atât, îl recomand mai ales persoanelor care își doresc să părăsească zona de confort. Consider că e important să facem acest lucru în fiecare zi. De altfel, un alt motiv pentru care eu m-am alăturat acestui proiect a fost o dorință de a explora noi idei și diferite moduri de gândire, împreună cu a descoperi cât mai multe despre mine. Deși voi fi trainer la cursurile de teatru, voi veni și la celelalte cursuri drept participant - să scot la iveală noi lucruri despre mine.
Țin minte și acum frica pe care o simțeam în clasa a douăsprezecea, atunci când m-am lovit de necesitatea de a lua o decizie în privința viitorului meu. Mai aveam puțin din liceu: urma să dau bacul, apoi să-mi aleg o facultate și să mă pregătesc pentru admitere. Era prima dată când trebuia să hotărăsc pentru mine. Trebuia să aleg un drum care să-mi ofere atât siguranță, cât și plăcere. Am pus foarte multă presiune pe mine și am amânat astfel decizia până în ultimul moment.
Eram înconjurată de oameni care păreau că știu ce vor de la ei înșiși. În același timp, îmi dădeau impresia că aleg doar siguranța, în defavoarea plăcerii. În schimb eu, văzând adulți tot timpul nefericiți din cauza serviciului lor, eram speriată să nu cumva să ajung ca ei.
În ultima clipă m-am hotărât să dau admiterea la actorie - nu neapărat dintr-o dorință mare de a deveni actriță, ci știind că facultatea asta mă va ajuta să lucrez la relația mea cu mine, cu corpul meu, cu sentimentele și emoțiile mele. Într-adevăr, așa a fost. Acești trei ani m-au făcut să mă simt completă, să simt un fel de împlinire - mă plimbam pe stradă, scoteam căștile și mă simțeam conectată cu sunetele din jur, cu oamenii, zâmbeam mai mult, mă simțeam, pur și simplu, foarte bine.
Recomand RDF oricui care își dorește să simtă acest lucru mai des - oricărei femei care vrea să se simtă completă.
A.I.: Cu ce-ți dorești să plece cursantele / membrele clubului de la noi?
I.C.: Cu zâmbetul pe buze- și cu rezerve de încredere în sine, la care să apeleze atunci când se estompează zâmbetul.
I.C.: Tu ce speri să transmiți cursantelor RDF?
A.I.: Îmi doresc ca și eu și ele să ajungem cât mai în contact cu feminitatea noastră. Să o explorăm prin cursuri, dar și prin viitoare evenimente pe care le vom organiza. Să înțelegem din ce în ce mai bine ce înseamnă să fim noi; implicând și ce înseamnă să fii femeie, atât cu suișurile, cât și coborâșurile acestui fapt.