Ne întrebăm despre stil, despre ce înseamnă a te numi fotograf, despre suportarea și asumarea criticii, despre a fi diferit și exemplele pot continua aproape la nesfârșit.
Iar răspunsurile le deținem adesea fiecare pentru noi și atât.
Dacă e să mă întrebați pe mine, ar fi bine să ne întâlnim cât mai des noi, ăștia pasionați de fotografie, și să vorbim despre ce ne preocupă.
Cândva m-a întrebat cineva cum e cu stilul și despre ce este fotografia de fapt, pe ce să pună accent.
Grele întrebări.
Și mai greu este să răspunzi.
Iar răspunsul meu e foarte posibil să se aplice doar unora, căci nu toți rezonăm la fel cu o idee sau alta.
Fotografia, pentru mine cel puțin, este în primul rând despre conținutul emoțional și despre ce se comunică.
Important e să vorbească.
Nu va vorbi niciodată tuturor.
Și de aceea e magică.
Iar stilul este vocea.
Și nu-l poți împrumuta, cumpăra, descărca, fura.
Sau poți, dar nu va fi un stil al tău.
Va fi o simplă modalitate de a te exprima, fără a atrage însă atenția prin ceva.
Cum capeți un stil propriu?
N-aș putea spune.
Uneori vine singur, alteori nu vine și cu asta basta.
Îl poți căuta, dar parcă cu cât te străduiești mai tare cu atât se îndepărtează.
Cert e că e bine să rămâi pe poziții, să nu-ți ceri scuze pentru propriul sens al frumuseții.
Nu ne poate spune nimeni ce să iubim sau ce să nu iubim.
Ce să redăm și ce să nu redăm în imaginile noastre.
Și e bine să înveți să spui nu din când în când.
Asta nu înseamnă să nu accepți critica.
Din contră.
Putem învăța atâtea și atâtea de la alții.
Dar nu aplicând orbește orice sfat și orice idee de "îndreptare" a aparențelor greșeli.
Implementează ce are sens pentru tine și ține minte că până la urmă critica, fie pozitivă, fie negativă, reprezintă niște opinii și atât. Lasă-ți totuși spațiu ca să evoluezi.
Și nu uita de ce te-ai apucat să faci fotografii.
Am spus mereu că nu se poate nici fără tehnică, însă dacă aceasta surclasează starea și emoția conferită de imagini, atunci este egală cu zero, indiferent de cât de perfectă este.
Iar când lucrurile nu ies cum vrei tu, acceptă nemulțumirea, frustrarea.
Pentru că te împinge să crești, să îți lărgești orizontul.
Nimic nu poate fi mai periculos, cred, decât auto mulțumirea.
În plus, nu îți compara drumul, călătoria cu cea a celorlalți.
E o cursă fără linie de sosire și fiecare are ritmul său.
Călătoria ta e a ta și nu e o competiție.
Dacă ești pasionat cu adevărat, nu vei "termina" niciodată excursia asta.
Dar nici ceilalți nu o vor face.
Și acesta este de fapt farmecul lucrurilor.
