27.02.2023
Luki, Luki, ce faci în copac? strigam după el din spatele gardurilor. Dacă era în toane bune, ne dădea răspunsul cunoscut, altminteri ne înjura și azvârlea cu bolovani după noi. Un singur talent avea Luki: făcea calcule mentale cu o viteză și o exactitate uimitoare. Câteodată, ne oprea pe stradă: Ai un leu? Am. Hai să-ți fac un calcul, întreabă-mă. Odată, am vrut să-mi bat joc de el: Dacă m-am născut pe 31 februarie 1947, câte secunde am trăit până acum? A rânjit și mi-a răspuns pe loc: Treișpe.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus