02.03.2023
Stau ascuns după perdea, în colțul ferestrei și o văd pe ea în parcare. Îmi place cum i se mulează pantalonii când își scoate cumpărăturile din portbagaj. Are un funduleț nostim și cam obraznic. O să-i scriu un bilet, te iubesc, și o să i-l pun sub ștergător. Apoi o s-o cer de nevastă din motivul simplu că simt că ea e aleasa. De după perdea, din colțul ferestrei, o văd iarăși: are o fustă scurtă și se pupă cu un hăndrălău. Nu cred că e văru-său. O să-i scriu un bilet, curva dreacu, și o să i-l pun sub ștergător.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus