Ora 9 seara. Ajunsă acasă, lasă sacoșele la intrare. Câinele bătrân o întâmpină și dă din coadă, dar e tot mai apatic. Iubi, am ajuns. Scuze, sunt într-o ședință cu americanii, alt fus orar. Mami, cum a fost azi la școală? OK, dar acum sunt într-un meci pe tabletă. Încropește cina, doar o salată pentru ea, copilul a mâncat la afterschool, soțului nu-i e foame. Doar câinele mănâncă. Își sună mama, care se uită la știri. Prietena răspunde monosilabic de la un film. I-au mai rămas Ficțiunile reale.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).