Te plimbi fără țintă pe străzile mici, ticsite de turiștii veniți la încă un târg de Crăciun. Ce a fost în mintea ta să ieși acum din casă, te întrebi, dar îți continui drumul, strecurându-te tot mai iritată printre corpurile așezate parcă de un regizor nătâng într-un freeze caraghios. Ai vrea să fii o luminiță din șiragurile ce atârnă deasupra străzilor, alcătuind, cu multe altele asemenea ție, un râu alb, o eșarfă de mătase la gâtul subțire și delicat al iernii care îngheață încet inima lumii.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).