11.03.2023
Coboram de la Modarom către Teatru. Seară de iarnă după o zi scufundată în ger. Am trecut pe lângă un dric parcat neregulamentar. Nu știam exact dacă e așa sau nu, pentru că nu aveam permis, dar așa părea. Totul părea nelalocul lui. Probabil de la temperatura scăzută.

De la Teatru în jos, pe Bulevardul Eroilor, era un țărm, cu șezlonguri și umbreluțe, cu o terasă unde se servea bere rece, apoi o mare. Peste Bulevard mai exact. De când e mare la Brașov? Mi-am scuturat părul și l-am desfăcut din coada de cal. Mi-am trecut limba peste buzele sărate. Apoi m-am descălțat. Era foarte cald, nefiresc pentru februarie. Ah, ce dor mi-era de nisip și valuri și briză și... Futu-i, nu m-am dat cu cremă SPF și la tenul meu.. Dar de ce m-aș fi dat? Acum un anotimp și 11 ore era iarnă. Iar acum... Hmm...

Ce era cu timpul? Se dilatase? Dar cu spațiul? De când te poți uita spre Tâmpa dintre valuri? Nu articulam nimic coerent. Simțeam doar valurile cum mi se spărgeau de picioare. Era bine. Poate visam. Sau eram moartă. Sau pășisem într-un Univers paralel. Că beată am mai fost și nu era așa. Deloc.

Am ieșit din mare și mi-am căutat bocancii. M-am încălțat. Când am ridicat privirea, Bulevardul era în fața mea. Plin de mașini. Zăpada era troienită pe trotuar. Un bătrânel dădea la lopată și înjura primarul, zăpada, noua generație și pe Dumnezeu. Tot ce era la îndemână.

0 comentarii

Publicitate

Sus