11.03.2023
Sunt dislexic pe culori dacă îmi amesteci curcubeiele și daltonist pe cuvinte dacă-mi vorbești prea colorat. La semafor mă prefac orb ca să nu trec singur pe partea cealaltă. Ador haosul când este ordonat în cel mai mic detaliu, dar cel mai mult iubesc apusurile. Acel aproape sfârșit de soare ce-mi reflectă-n retină portocaliul ăla aproape sinistru. Îmi imaginez cum sângerează îngerii care-l încalecă ca să-l ascundă după dealuri. Un galben trist pătat cu roșul meu neștiut. Pașaport delicat între viață și moarte.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus