Despre Crăciun ca bucurie

Ani de zile, luna decembrie a fost pentru mine un mare miracol. Aşteptam cu sufletul la gură Crăciunul, îmi plăcea să ghicesc în jur semnele secrete ale pregătirii lui, oamenii care parcă zîmbeau altfel, tacita înţelegere între copii-prieteni care eram prin care renunţăm la ciondăneli pentru că ştiam că Moş Crăciun urma să vină doar la cei cuminţi, ninsoarea care se pregătea să cadă pentru că îmi doream mereu un Crăciun îngropat în zăpadă, alb şi nesfîrşit. Iar pe 24 Decembrie totul ajungea la paroxism, făceam curat în casă, mama pregătea bunătăţi, uşa la sufragerie era mereu cercetată şi mereu găsită închisă, la un moment dat o boare rece ce răzbea de sub uşa închisă anunţa că Moş Crăciun ajunsese, mult timp punea bradul şi îl împodobea, simţeam doar din ce în ce mai pregnant mirosul acelor şi trăiam în imaginaţie agăţarea fiecărui globuleţ, a fiecărei bucăţele de beteală. Şi seara, cîndva, tîrziu, se auzeau din sufragerie colinde, aşa, dintr-odată, şi uşa se dovedea la o nouă încercare deschisă şi luminiţele din brad clipeau şăgalnic, chemînd la bucuria desfacerii cadourilor. Şi la ascultarea colindelor în mijlocul familiei, la redescoperirea bucuriei de a celebra Naşterea din Betleem.

În căutarea acestei magii am pornit anul acesta pe LiterNet. A magiei şi a inocenţei copilăroase cu care ne am bucurat probabil fiecare la un Crăciun sau la altul. De astăzi şi pînă pe 25 decembrie, în fiecare zi această pagină se va îmbogăţi cu noi materiale, multe din surprizele pregătite fiind pe drumul spre voi. Sper să vă placă şi să ne bucurăm împreună zi de zi, în fiecare din cele ce ne despart de Crăciun.