Flancată la un capăt de impunătoarea fațadă de marmură a Operei, iar la celălalt de maiestuoasa Catedrală Mitropolitană, Piața Victoriei (sau pur și simplu Piața Operei pentru conservatori) este cea mai mare din Timișoara și cel mai cunoscut obiectiv turistic al orașului. Despre emblematicul balcon al Operei - locul în care, pe data de 20 decembrie 1989 s-a agregat Frontul Democrat Român, primul comitet revoluționar post-comunist - știți deja foarte multe. Aproape că nu există documentar despre Revoluția Română care să nu-l includă. Însă clădirea Operei din Timișoara este unică și prin faptul că găzduiește nu unul, ci trei teatre de stat: în limbile română, germană și maghiară.
Cât privește istoria Pieței Victoriei, ea începe cu mult înainte de căderea Cortinei de Fier. Și, paradoxal, ea începe cu... sfârșitul. Da, ați citit bine. Căci până prin secolul al XVIII-lea, exact aici se sfârșea orașul. Cetatea Timișoarei era înconjurată de fortificații în formă de stea, iar întregul spațiu din fața actualei clădiri a Operei era acoperit cu trei rânduri de metereze, separate de șanțuri. Aici se afla pe atunci una dintre porțile orașului, și anume Poarta Petrovaradin, numită astfel pentru că făcea legătura cu cetatea sârbească omonimă din Novi Sad-ul de astăzi, oraș care a precedat Timișoara în rolul de Capitală Culturală Europeană a anului 2022.
La câțiva zeci de pași de Operă, în lateralul pieței, lângă parcare, veți da peste silueta unui castel. Deși structura este (încă!) în curs de consolidare și ca atare mascată, avem de a face cu o bijuterie istorică. Această clădire, cunoscută astăzi sub numele de Castelul Huniade, este una dintre puținele clădiri ale vechii cetăți medievale care a supraviețuit până în zilele noastre. (Până recent, ea a găzduit Muzeul Banatului.) Potrivit istoricilor, castelul ar fi fost menționat pentru prima dată în secolul al XIII-lea. Puțin mai târziu, la începutul secolului al XIV-lea, regele maghiar Carol Robert de Anjou a construit aici o fortăreață de piatră. În 1443, un cutremur a avariat castelul, iar acesta a fost reconstruit de principele Transilvaniei (și regent al Ungariei) Ioannes Corvinus, cunoscut și sub numele de Iancu de Hunedoara sau Iancu Huniade, de unde și denumirea sa actuală. Fortăreața a fost capturată de trupele otomane în 1552, apoi de către Habsburgi în 1716. Castelul a fost avariat grav în timpul Revoluției din 1848; aspectul său actual datează din anii 1850. Pe poarta de fier a castelului, emblema lui Iancu de Hunedoara, un corb care ține în cioc un inel, este prezentă alături de crinul Angevinilor.
Din punct de vedere arhitectonic, Piața Victoriei e un muzeu în aer liber de edificii Art Nouveau și Secession. Palatele Weiss, Lloyd, Neuhaus, Merbl, Dauerbach, Hilt, Széchényi și Löffler atestă, prin simpla enumerare a denumirilor lor, diversitatea etnică a orașului. Elitele secolelor al XIX-lea și al XX-lea cuprindeau familii de etnie germană, austriacă, maghiară sau evreiască. De fapt, până prin 1910, etnicii germani reprezentau mai mult de jumătate din populația Timișoarei!
Poate că-i cazul să reamintim și faptul că, în secolul al XIX-lea, Timișoara a fost, în multe privințe, un oraș al premierelor, situat în avangarda progresului tehnologic. Timișoara a fost primul oraș din țară care a introdus tramvaie trase de cai, iar în 1884 a devenit primul oraș din Europa cu străzile iluminate electric. În 1899 a fost introdus primul tramvai electric, iar primul meci de fotbal jucat vreodată pe teritoriul actual al României se pare că a avut loc tot la Timișoara. (Și fiindcă tot veni vorba de fotbal, într-un episod viitor o să vă povestim câte ceva și despre Fabrica de bere Timișoreana, care, cu istoria sa ce depășește 300 de ani, rămâne una dintre cele mai vechi fabrici de bere încă funcționale din România și un motiv în plus pentru care merită să vizitați Banatul!).
Atunci când oamenii își dau întâlnire în Piața Victoriei, ei se întâlnesc de obicei "la porumbei" sau "la Pești". Primul termen se referă la spațiul larg deschis dintre Operă și Palatul Lloyd, unde mulțimi de porumbei coboară pentru a-și potoli setea și unde copiii îi fugăresc spre deliciul bunicilor. "La Pești" înseamnă fântâna rotundă situată în centrul pieței, unde pești mari de bronz scuipă apă la intervale variabile. Nu departe de ea, în mijlocul straturilor de flori, vă va întâmpina Lupa Capitolină dăruită Timișoarei de capitala Italiei în anul 1926. Iar dincolo de aceasta se ridică, impresionantă prin dimensiuni și arhitectură, Catedrala Metropolitană Ortodoxă.
Nu-i vorba de o catedrală obișnuită. În primul rând, pentru că, la cei aproape 90 de metri ai săi, rămâne una dintre cele mai înalte biserici din România, iar cele 11 turle acoperite cu plăci ceramice viu colorate, dispuse în figuri geometrice, au devenit adevărate simboluri ale orașului. În al doilea rând, pentru că a fost construită pe 1.000 de stâlpi de beton, necesari pentru stabilizarea terenului moale de dedesubt și pentru susținerea acestei clădiri monumentale. În al treilea rând, ei bine, pentru că sfidează canoanele de construcție ale bisericilor bizantine, altarul nefiind îndreptat cu totul înspre răsărit. Întrucât la înălțarea ei, începută în 1936, actuala Piață a Operei era un bulevard ocupat deja de clădiri pe trei laturi, s-a făcut o excepție. Și în al patrulea rând pentru că clopotele sale, cântărind nu mai puțin de 7 tone și turnate dintr-un aliaj special (ale cărui ingrediente au fost importate, pare-se, tocmai din Borneo!), au fost acordate de însuși compozitorul Sabin Drăgoi. (Pentru o priveliște și mai spectaculoasă asupra ei, anul acesta puteți urca în pepiniera MAIO Architects de lângă Operă.)
2. Piața Libertății
Situată la nord de Piața Victoriei și conectată direct cu ea prin intermediul străzii Alba Iulia, Piața Libertății reprezintă un amestec straniu de vechi și nou. Cea mai veche piață din Timișoara, ea a fost recent reamenajată pentru a permite concerte și evenimente culturale, iar forma sa rotundă inedită, lipsită de copaci și de straturile de flori dreptunghiulare, a generat inițial reticență și... umor. Mucaliții nu s-au ferit să o poreclească "tigaia de fript ouă", "pista de aterizare pentru OZN-uri" sau "cel mai mare panou de darts din lume".
Cu toate acestea, lucrările de modernizare realizate aici au scos la iveală ruinele fascinante ale unei băi turcești de la mijlocul secolului al XVI-lea, numită Marele Hammam, precum și cele ale unei Mari Moschei. De altfel, Piața Libertății este și singurul loc din Timișoara care păstrează o inscripție în limba turcă cu litere arabe - ușor de distins în partea de jos a zidurilor clădirii care astăzi se numește Primăria Veche.
Pe lângă câteva dintre cele mai vechi clădiri ale Timișoarei (vechiul Comandament al Garnizoanei și vechea Cancelarie de Război, ambele datând din 1727, Cazinoul Militar, ale cărui baze au fost puse în 1744 pe locul anterioarei Moschei Silahdar, sau Casa cu Atlanți construită în jurul anului 1808) și statuia Fecioarei Maria și a Sf. Nepomuk, ridicată în 1756, există în această piață și o istorie invizibilă. Este vorba de urmele - din nefericire șterse - ale unor povești fascinante.
Pe unele vi le relevă cărămizile și plăcile roșii de pe sol, care marchează conturul ruinelor îngropate ale vechii așezări turcești. Altele au dispărut complet. În colțul de nord-vest, de pildă, unde tramvaiele trec acum pe lângă o clădire în stil Secession, se ridica pe vremuri o mănăstire franciscană. În timpul războaielor napoleoniene, împăratul Franz I al Imperiului Habsburgic, îngrijorat că trupele franceze ar putea intra în Viena, a început să caute un loc pentru a ascunde coroana Sfântului Imperiu Roman al Națiunii Germane. Legenda spune că, în anul 1809, neprețuita bijuterie de familie ar fi fost trimisă în secret la Timișoara și ascunsă tocmai în subsolul respectivei biserici! Și asta nu e totul. Câți dintre voi știu că prima iubire a lui Ludwig van Beethoven, Johanna von Honrath - care a murit la Timișoara în 1823 ca soție a comandantului Carl Greth - a fost îngropată și ea inițial aici? Trupul ei a fost exhumat ulterior, dar iată cât de mică e lumea...
3. Piața Unirii
Piesa de rezistență și liderul incontestabil al acestui trio unic de piețe legate ombilical una de cealaltă rămâne, însă, Piața Unirii. În clădirile, subsolurile și muzeele sale se ascund mai multe povești decât avem spațiu să depănăm pe hârtie, iar densitatea de terase, localuri și evenimente culturale care se desfășoară aici e greu de egalat. Piața Unirii se poate mândri cu o Catedrală Romano-Catolică, o Catedrală Ortodoxă Sârbă, precum și o sumedenie de fațade baroce și Jugendstil numai bune de fotografiat. În apropiere se găsește și școala de limbă germană ce poartă numele poetului local Nikolaus Lenau și care a găzduit în băncile sale doi viitori laureați ai Premiului Nobel: scriitoarea Hertha Müller și fizicianul Stefan Hell.
În Piața Unirii nu vă va fi ușor să decideți încotro să priviți mai întâi. Să luăm Casa Brück, de pildă, favorita la titlul de cea mai grozavă clădire Art Nouveau din piață. Este o clădire cu trei etaje construită în 1910 de către arhitectul de atunci al orașului, László Székely, și era deținută de farmacistul și omul de afaceri Salamon Brück, ale cărui inițiale se găsesc încă pe fațadă. Păstrând vie o tradiție veche de un secol, parterul acesteia continuă să fie ocupat și în zilele noastre de o farmacie, care încă mai folosește o parte din mobilierul original al magazinului! Ea rămâne un reper istoric.
La fel de fascinant este și Muzeul de Artă de alături. Este vorba de o clădire impunătoare, datând de la mijlocul secolului al XVIII-lea, un simbol maiestuos și frumos structurat al puterii imperiale, numit și Palatul Baroc, care pe vremuri servea drept Oficiu Minier și Prefectură. O privire la una dintre porțile sale originale (acum o intrare laterală) va dezvălui sculptura elaborată a unui mascaron cu motive vegetale.
Continuând să explorăm Piața Unirii în sensul invers acelor de ceasornic, este imposibil să trecem cu vederea faimoasa Catedrală Romano-Catolică, un edificiu de secol XVIII, proiectat în formă de cruce cu acoperiș semicilindric de către arhitectul Josef Emmanuel Fischer von Erlach, un exponent major al barocului vienez. Dedicată Sfântului Gheorghe și cunoscută și sub numele de "Dom", ea domina pe vremuri piața. Și aceasta în ciuda turnurilor sale destul de joase, construite intenționat astfel pentru a nu putea fi deteriorate de un eventual atac asupra zidurilor orașului. Interiorul său este o operă de o frumusețe rafinată, datorită picturilor și sculpturilor unor artiști vienezi renumiți, precum Michelangelo Unterberger, care a fost numit Rector Magnificus de Împărăteasa Maria Tereza.
Pe latura vestică a pieței, care pe vremuri era rezervată comunității ortodoxe, se înalță structura gracilă a Catedralei Ortodoxe Sârbe. Până în jurul anului 1865, biserica a deservit atât comunitatea ortodoxă sârbă, cât și pe cea română. Interiorul său baroc este uluitor și - dacă sunteți interesați de o vizită - intrarea se face de pe strada Emanoil Ungureanu.
Fotografii realizate de Claudia Tănăsescu (www.claudiatanasescu.ro)
Grupul statuar care se înalță în mijlocul spațiului verde din Piața Unirii reprezintă Sfânta Treime, dar îi veți înțelege mai bine semnificația și scopul dacă vă spunem că a fost cunoscut sub numele de "Coloana Ciumei". Într-adevăr, el amintește posterității de epidemia de Moarte Neagră care a devastat regiunea Banatului în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ucigând, după unele relatări, aproape o treime din populația orașului. Este o copie aproape exactă a statuii pe care ați văzut-o deja în Piața Libertății, ea fiind de altfel similară și multor altor Coloane ale Ciumei risipite prin întreaga Europă Centrală, de pildă la Viena, Budapesta sau Praga. Această coloană are însă un substrat romantic. Ea a fost comandată de Johann Anton Deschann von Hansen, un aristocrat și funcționar public responsabil cu finanțele orașului, a cărui soție a murit în epidemie.
Ne oprim deocamdată aici, sperând că v-am stârnit dragul de Timișoara și pofta de cunoaștere. Iar dacă sunteți curioși să aflați mai multe, muuult mai multe, ba chiar să le povestiți străinilor, ghidul nostru în limba engleză intitulat TIMIȘOARA23: 23 Secrets You'll Love About the City and the Romanian Banat vă stă la dispoziție pe Amazon și în librăria La Două Bufnițe din Piața Unirii, de pe strada Matei Corvin (la Cărturești stocul a fost epuizat!).
În episodul următor de pe LiterNet vă vom divulga câteva secrete despre alte locuri fascinante din vechea cetate a Timișoarei, precum Sinagoga, Bastionul și străduțele care vibrează de istorie din fosta Cetate. Așadar: v-ați cumpărat biletul către Timișoara? Ce mai așteptați? Programul evenimentelor culturale se găsește aici: https://timisoara2023.eu/ro/.
(va urma)