Sunt pe marginea pervazului lat de la etajul 7, cu spatele lipit de fereastră. Soțul meu, Mircea, a urcat și el, e la doi pași de mine. Îmi zice: Laura, nu sări, iartă-mă, nu se va mai repeta. Ea a insistat, am fost slab. Nu te arunca, te implor. Nenorocitule, ai distrus tot ce a fost între noi, urlu. Îl privesc cu ochii plini de văpăi. Întinde mâna spre mine. Mă țin de mânerul ferestrei, închid ochii și-l împing. A vrut să mă salveze și a alunecat, așa am declarat Poliției, îi spun, zâmbind, lui Vlad, mai târziu.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).