Înfloreau merii, liliacul, în iarbă găseam păpădii din care făceam lănțișoare, zburdam nestingheriți dintr-o curte într-alta,dintr-o grădină într-alta, sărind garduri sau lăsând în urmă porți deschise. Trecuseră doar doisprezece ani de la sfârșitul unui război în care "România a fost inclusă în partea țărilor învinse, din cadrul Axei: Italia, România, Ungaria, Bulgaria și Finlanda. Tratatul de la Paris consfințește actualele granițe ale României, care și-a primit înapoi Transilvania de Nord, care a fost dată de Hitler Ungariei prin Dictatul de la Viena (1940), dar România a pierdut Bucovina de Nord și Basarabia în favoarea Uniunii Sovietice. Potrivit articolului 21, toate forțele militare aliate urmau să fie retrase din România, în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a tratatului. Tratatul a obligat România să plătească 300 milioane dolari SUA, timp de opt ani, în bunuri: produse petroliere, cereale, lemn, vase maritime și fluviale, utilaj divers și alte mărfuri."[i]
Generația noastră, a celor născuți la cinci ani după război era alcătuită din copiii ai căror bunici fuseseră adolescenți la începutul primului război mondial. Bunici care fuseseră tineri entuziaști ai Sărbătorii Întregirii Neamului. Dar în anii '50 se vorbea prea puțin despre sărbătoarea României Mari din 1918.
Erau printre noi fie copii ai unor familii care aveau prieteni sau rude plecate în Franța, Germania sau Palestina, fie copii ai unor familii care se bucurau că tineri de-ai lor urmau să fie trimiși să studieze la Moscova, exact așa cum astăzi rude sau prieteni se mândresc cu tineri de-ai lor primiți la Harvard sau Oxford. Aveam prieteni de familie care erau în arest politic, dar și destul de mulți cunoscuți, rude și prieteni care de teamă, precauție, lașitate, se prefăceau că nu-i cunosc pe acei nefericiți ai sorții.
La școală învățam "despre patrie și popor", despre "cine ne-au fost dușmanii din trecut" și "cine ne sunt dușmani în prezent", având grijă să începem enumerarea tuturor dușmanilor cu cei din vremea chiaburilor, cu "satrapii" regimului burghezo-moșieresc.
Șocul mare pe care l-am simțit pe la opt ani aflând că străbunicul meu a fost protopop taman după ce la școală aflasem că biserica înseamnă "misticism creat ca să țină poporul în întunericul neștiinței" nu poate fi descris în cuvinte. Mi-am revenit însă când l-am văzut pe nepoțelul primului secretar PCR ciocnind ouă roșii de Paști spunând "just" în loc de "Adevărat a Înviat".
"Trăiască prietenia între popoare" se auzea în difuzoare bine-cunoscuta lozincă în RPR-ul copilăriei mele. Puștani în clasele primare, asociam scandarea acestei lozinci cu defilarea din ziua de 1 mai când aveam voie să mâncăm prima înghețată din acel an, și când tata citea în ziare că în curând se vor deschide ștrandurile. La ora aceea a verii anului 1958 se vorbea despre feluri de dușmani și feluri de prieteni. Iar bunicul Ivașcu Cezar care în 1918 fusese participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia privea cu venerație fotografia străbunicului Alexandru Munteanu al lui Vasile, reprezentant al Bihorului la același impresionant moment. "Eu aveam optsprezece ani, am plecat de acasă pe jos până la Hațeg, apoi am găsit loc într-unul din carele care porniseră spre Alba Iulia. De la noi, deputat Ia Marea Adunare era Ioan Doboiu, președintele cojocarilor din Hațeg. Aproape două mii de oameni s-au strâns până spre orele amiezii la manifestările de la Alba Iulia. Era o mulțime de oameni, toți cu mic cu mare doreau să ia parte la momentul întregirii țării."
Drumul spre casă
Străbunicul, bunicul s-au stins. Unul după altul s-au dus toți cei care mai știau amănunte despre cum au fost anii care au urmat momentului întregirii țării. Cine ne-au fost dușmanii și cine ne-au fost aliații de-a lungul istoriei recente? Dar în timpul secolelor trecute? Caut site-uri despre istoria recentă a României. Aflu că între 1718 - 1947 zece tratate de pace au schimbat pe rând istoria României. Au fost modificate granițele țării, în funcție de interesele Marilor Puteri. Mai tot timpul România a fost la mâna Marilor Puteri, care și-au împărțit teritoriile în funcție de propriile interese. Închid pagina web. Ies pe coridor. Tăcere bizară câteva secunde apoi uruitul ascensorului însoțit de știrile tv care răzbat din apartamente. Astăzi ca și ieri știrile vorbesc despre restricții și interdicții, despre atacuri și raiduri. Despre eroi și atacatori. Despre refugiați, autocare, trenuri și locuri de cazare. Bucureștenii mai ales cei vârstnici și prăpăstioși își trimit mesaje cu lista adăposturilor din țară. Închid televizorul. Ascult în liniștea de afară cum cântă o mierlă în liniștea inserării. I se alătură una, și încă una. Și deodată îmi dau seama că aceste păsări se auzeau la fel în toate primăverile. Mai ales atunci când încetau sirenele. Anul trecut, acum doi ani, când vaierul ambulanțelor pandemiei tăcea se auzeau bine mierlele. Pe ele ar trebui să le întreb - cine ne-au fost dușmanii și cine ne-au fost aliații de-a lungul istoriei recente? Dar în timpul secolelor trecute?
[i] TRATAT DE PACE din 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate și Asociate - legislatie.just.ro
