03.04.2023
Când Odette și-a întâlnit iubirea, inima i-a fost străfulgerată de o lumină greu de suportat. Exaltantă și dureroasă ca un arc electric, speranța că această lumină avea să-i însenineze ungherele era totodată exultantă, ca arcul ce-și revine la forma inițială după ce a fost îndelung strivit. Magia revenirii la sine nu i-a fost însă dată, pentru că Siegfried s-a îndrăgostit de întunericul din ea, condamnând-o la eterna ambiguitate a smoalei. Hotărî să se lase înfășurată, ca de un boa de pene negre, până la sufocare.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus