Îmi beau tăria și-l privesc cum încearcă să o convingă de ceva, ea se ridică furioasă și pleacă. Acum comandă și el o tărie, nu vede nu aude, privește verigheta rămasă pe masă și mai comandă un rând. Mă preling până la scaunul liber de lângă el, l-aș vrea client dar ochii lui, spinarea lui aplecată mă face să-mi acopăr sănii dezgoliți, și-mi doresc să fiu dintr-o dată monogamă, să-l scot din cârciuma plină în fum. Clinchetul paharelor rămâne în urmă iar noi doi ne îndepărtăm lăsându-ne umbrele pe asfalt în noapte.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).