În consecință, m-a apucat o frenezie exploratoare, citind cam tot ce mi-a picat în mână despre trecut, religie și turism. Nenumăratele documentare mă ajută să-mi revăd pașii. Încerc să înțeleag fenomene, curente și impresii. Am devorat volumul de 600 de pagini despre Ierusalim al lui Simon Sebag Montefiore, descendentul unor iluștri sioniști sefarzi. Sunt la curent cu toate noutățile, am urmărit seriale și filme israeliene cu priză la public și critici deopotrivă. O performanță uriașă pentru răbdarea mea cât un miceliu de ciupercă. Nu există vreo cultură națională care să-mi fi suscitat un asemenea interes. Nici chiar cea românească. Și mă întreb de ce...
Poate că veșnica stare de conflict care împovărează regiunea îmi vorbește despre contradicțiile mele interioare. Poate oazele urbane minuțios irigate, înconjurate, parcă, de sol marțian, reflectă strădania prin care orice devine posibil. Sau mai degrabă aerul senzual de fierbinte, îmbibat c-un iz milenar de lăcașuri de cult, relicve și situri arheologice, îmi întreține curiozitatea și atașamentul. Căci nu-mi venea să mai plec și abia aștept să mă întorc.
Geografia Israelului frapează și ea prin diferența uriașă dintre orașele luxuriante de pe coastă și miezul deșertic. Nesfârșite întinderi de maquis, tufe de Bougainvillea, Cytisus, Erica, Lavandă, Mirt sau Oleandru îți explodează în față, cu beția lor nerușinată de culori și miresme, ce contrastează flagrant cu versanții pietroși și dunele de nisip din centrul țării. Cercetând mai atent spațiile verzi, am zărit kilometri nesfârșiți de irigații prin picurare, descoperirea genială a israelianului Simcha Blass, cum altfel?! Dacă adaug fauna săracă în mamifere și potențialul redus pentru agricultură, constat că Țara Sfântă e departe de-a fi un paradis. Râd adesea, gândindu-mă la zona asta mai mult aridă. "The promissed land!" Pe bune? Oare Dumnezeu n-a găsit un pământ mai de soi să dea poporului ales? Pentru peticul ăsta de planetă, unde apa e mai prețioasă ca aurul, se luptă urmașii lui Avraam de-atâta timp și cu atâta înverșunare? Sau pentru propria identitate?
Israelul e, deci, un ținut al antitezelor, iar ele depășesc sfera geografică și migrează în social. Nuclee de civilizație avansată, înconjurate de arhaism. Dezvoltare, educație, cultură, prosperitate, tehnologie, alături de beduini, cu ale lor corturi și turme de capre sau oi, ce mătură ca un zefir versanții neroditori. Un fel de Germanie a Levantului, atât cât poți îndesa o Germanie în Orientul Mijlociu. Până și timpul se mișcă diferit: trepidația urbană versus curgerea lină a transhumanței. Poate că aici e chintesența fascinației mele: locuri unde Evangheliile par încă în desfășurare, lângă locuri în care se fierbe viitorul. Și-o climă minunată, preponderent văratică, o adevărată eliberare. Nu tu paltoane mițoase care te-ncovoaie ca un sac de cartofi, sau bocanci de plumb ce te afundă în nămeți și mocirlă. O ghetuță, un pantalon lung, un pulover și o geacă subțire au fost cele mai groase articole pe care le-am purtat.
Ador bucătăria orientală, iar Israelul e un hub culinar, în care fuzionează influențe multiple, venite din lumea largă cu diaspora evreiască dar, mai ales, de prin vecini: hummus, baba ganoush, tabbouleh, falafel, shakshouka, labneh, mujadara, sabich, khachapuri, jachnum sunt doar câteva dintre preparatele cu care gastronomia locală îți gâdilă palatul. Miroase incredibil a pătrunjel și-a zeci de mirodenii exotice, iar rodiile strălucesc ca rubinele proaspăt șlefuite. O desfătare!
Autostrada 1 Tel Aviv - Ierusalim e principala arteră rutieră, un fel de aortă a Israelului, ce leagă centrul administrativ de cel spiritual, capitala adevărată de cea surogat. Care e care depinde pe cine întrebi. Lumea musulmană și restul comunității internaționale consideră Tel Aviv-ul drept capitală, în timp ce statul în cauză și-a stabilit ca cetate de scaun Ierusalimul, sfidând rezoluțiile ONU și sensibilitățile arabe. Dar oricum ai lua-o, Autostrada 1 leagă primele două orașe ale țării, între care te poți deplasa, astfel, în doar jumătate de oră. Ce vreau să spun, de fapt, e că Israelul e o țară mică, dar extrem de intensă. S-o compar, clișeistic, cu un parfum?
Tel Aviv-ul e prototipul orașului modern, cu zgârie-nori de sticlă și oțel, cu artere generoase și vibe contemporan. Fațadele sale albe și balcoanele rotunde fac din principalul pol economic al țării copilul teribil al stilului Bauhaus. Cele 4000 de clădiri (cele mai multe din lume), ce înglobează elementele acestui curent, i-au adus numele de "Orașul alb" și contribuie decisiv la atmosfera sa meridională, în consens cu apele albastre care-i mângâie țărmurile.
Alături îi șade Jaffa, apendicele istoric al metropolei israeliene, legătura sa cu timpurile apuse, acel "centru vechi" pe care te-aștepți să-l găsești în orice urbe cu trecut. Doar că Tel Aviv nu are trecut, fiind un oraș nou, ale cărui baze au fost puse abia la sfârșitul secolului XIX, așa că și-a întins tentaculele către fascinanta sa vecină, alipind șarmul medieval din Jaffa la modernismul său contemporan. Promenada de-aici e cu totul altfel decât cea din Tel Aviv. Îmi plăcea să petrec acolo ore în șir, vegetând pe o bancă, cu ochii pierduți în valurile Mediteranei sau rătăcind pe străduțele străvechi ale micuțului oraș.
Haifa e un alt loc pe care îl iubesc. Panorama portului văzută de pe Muntele Carmel e spectaculoasă! Apoi grădinile suspendate ale templului Baha'i, ce coboară organizat și multicolor înspre mare. Broșa Reginei Maria, părticică din sufletul ei, dăruită întru susținerea acestei credințe și depusă, după o escală în Statele Unite, la Arhivele Internaționale Baha'i. Și aerul inconfundabil, de resort mediteraneean, care te face să te simți într-o vacanță perpetuă.
În Țara Sfântă, și aici am denumit o regiune care depășește granițele oficiale ale Israelului, cultele creștine sunt într-o eternă competiție. Cine comemorează cele mai importante evenimente ale Noului Testament, cine a ridicat cea mai frumoasă biserică, cine "controlează" Bazilica Sfântului Mormânt. În Nazaret, Buna Vestire este marcată de două ori: biserica catolică ce include peștera unde Fecioara Maria a primit minunata veste și biserica ortodoxă care cuprinde locul de unde Născătoarea de Dumnezeu aducea apă. În biserica Nativității din Betleem, altarul principal este ortodox iar alături îi șed două altare armenești și o capelă catolică. Și exemplele pot continua.
Dar printre siturile cele mai impresionante ale ținutului Biblic voi enumera întotdeauna Qumran și Masada, ambele plasate într-un decor desprins din documentare despre Sistemul Solar. Peșterile în care au trăit esenienii și au lăsat posterității faimoasele Manuscrise și impunătoarea fortăreață irodiană în care iudeii și-au manifestat crezul de veacuri sunt legate de Marea Moartă și de deșertul roșiatic ce domină regiunea. O alăturare fluidă între locuri care îngreunează viața și locuri unde viața a lăsat urme de neșters în țesătura civilizației noastre. O altă colecție de contraste...
(va urma)