04.04.2023
Nu-mi place să socializez. Lucrez de acasă, am ceva colaborări și reușesc să îi fac să mă plătească cu banul jos. Un prieten, pentru un mic comision, strânge banii și mi-i bagă pe sub ușă. Am reușit să nu am identitate. Nu-mi trebuie nume, CNP sau vreo serie. Dau zilnic drumul la geam legat la ochi și cu dopuri în urechi. Nu trebuie să fiu distras de frumusețea lumii. Izolarea m-a ajutat să înțeleg că sunt un altfel de globe-trotter. Vreau să călătoresc mai mult în mintea mea și să ating viteza luminii.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus