Dezlănţuirile ei în schimbul înlănţuirii mele

Sub tălpile goale ploaia are gust de ocean
Transform cu voie ploaia-n ocean, cum mă transform pe mine în tine
Rup vraja orelor de somn, în care goneam
Şi las apa din cupele florilor să mă dreagă, să mă aline.

În pânza umedă de pe umerii pe care mi-i vreau trişti
Stă scrisă povestea pietrei zvârlită-ntr-o vitrină,
Stă furia neputinţei de a simţi că poţi să exişti
Aşa cum simt prin gene sufletele fără de vină.

Cât de adâncă o ştiu şi o predic, ploaia ce-mi vine de sus
Îi dau drepturi depline asupra durerilor mele
Şi puteri de botez păgân, puteri de nespus
Să lupte cu nebunia aridă a credinţei în stele.

Cine e orbul ce vede lacrimi în ploaie
Lacrimile sunt mici tristeţi repetate, ploaia e una
Ea vine întreagă, aceeaşi în stropi sau şuvoaie
O ai şi n-o ai, e şi nu e, ca minciuna.

Dezlănţuirile ei în schimbul înlănţuirii mele
Troc sordid, dar voluptuos; îl accept
Mai bine aşa decât un suflet între atele
Nu eşti tu visul meu să-mi spui că e nedrept.

E clipa mea de delir, te prinde-n locul meu, te acoperă
Mie-mi dă şansa de a atinge zone uscate de nebunie
De a urla cu zeci de mii de voci, ca muzica de operă
Şi de a muri din ea la sfârşit, fără ca lumea să ştie.