cireşe, erau cireşe în venele ei

îmi copiez pe dosul unghiilor momentul în care am respirat direct din pielea ta
apa aia roşie ca un sirop de cireşe pământul îmi aluneca uşor prin gură
în loc de aer un fel de salivă rece şi lustruită în pahare
pământul
de-a lungul meu
cineva se chinuia să cresteze
o cameră albă cu vedere la mare mama era de sticlă în zilele fierbinţi
îi vedeam zidiţi în maţe încă prunci inutili cleioşi urlând a viu şi a lapte
ca un sirop de cireşe crude apa aia roşie mi-o înghesuiam în pliurile braţelor
ştiam că în jurul nostru iarba ridica picioarele atât de sus (călcâiele sigur
îi miroseau a lavandă!)
ca într-un (sau a cremă neagră de ghete?) can-can găurit într-o cameră la fel de albă cu vederi prinse de pereţi
în pioneze (mă va pune să le scot cu buricele degetelor, nu?) şi asta până când
apa aia roşie ca un sirop de cireşe care în unele cărţi se numeşte chiar sânge
se va topi în gură ca o îngheţată
de-a latul meu unii făceau loc pentru iederătrandafiripetunii cu o lamă ruginită simetric
un câine de hârtie desenat pe glezne lătra ceva în altă limbă
înţelegeam doar consoanele despre camera albă cu larevedereiuby mâzgălit
în oglindă cu ruj de buze acelaşi
pe care câinele desenat pe hârtie cu gleznele îl purta numai duminica aşa cum
îl purtam eu pe dumnezeu în piept cu şnur alb-roşu
apa aia roşie ca un sirop de cireşe apărea în fotografii numai dinţi ce impresie de zâmbet!
în jurul meu cineva tricota sofisticat un cordon ombilical
roşu alb
albastru
mâine am să caut Franţa am auzit că acolo apa aia roşie din cireşe se preface în vin
în parfum în pâine