Nu-l urăsc. Indiferent ce s-ar crede, e doar nimeni în drum. Îmi asum. Am călcat odată într-un rahat și-a trebuit să arunc încălțările. Asta-i prima regulă. Să ai papuci de rezervă. Dacă n-ai, nu te apuci. Dacă n-ai pământul sub picioare și speri ca marinarul agățat la taverna din port să te facă fericită, vei trăi mereu într-o coajă de nucă luată de vârtej și vărsată într-un canal. Fetele o ascultau cu gurile căscate. Hai, gata pe azi că-mi vine clientul. Dădu cinzeaca pe gât și coborî în beci.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).