15.04.2023
Până la 36 de ani am trăit în beznă. A fost nevoie să îmi comand un taxi către o destinație necunoscută. Lumina telefonului m-a orbit mai tare și astfel m-am împiedicat, m-am făcut una cu asfaltul și atunci s-a produs Big Bangul. Timp de câteva zile am fost precum cometa Halley aruncată în sistemul solar, am strălucit și m-am simțit ca purtată de zei. M-am stins imediat ce am deschis ochii sub stelele verzi văzute într-o secție de terapie intensivă. Acum sunt doar o particulă subatomică, întinsă în pat, împachetată intr-o rocă numită ghips.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus