Depresie

Duhului sorescian

Doctore,
Simt ceva vital aici
în domeniul fiinţei mele.

Simt duhoarea depresiei
care miroase a smog,
absint,
arsenic şi dantelă veche,
mucegai şi praf stătut,
de uniformă cârpită, cu galoane desuete
de colonel
căruia nimeni nu-i mai scrie.

Miroase a fumul nervilor mei întinşi
care dau quinta şi octava
şi pe care cântăreţul de jazz
numit 1900
şi-ar putea aprinde ţigara.
Depresia mea miroase
a fumul acelei ţigări.

Iar depresia vine, creşte,
Calcă totul în picioare,
Cap-pătratu-mi zăpăceşte;
stăpâni-o-voi eu, oare?

Obişnuit să dărui,
să nu simt plăcere decât de-o dau
n-am de ce să mă mir
că se făcu coadă
la ghişeul fiinţei mele.

Unii îşi cer drepturile agitând hrisoave;
Alţii se bulucesc, fie că nu mă ştiu
dar au auzit, prin târg,
că s-a băgat durere.
Un domn spilcuit face ordine cu plaivazul:
"Să se dea numai o tandreţe de căciulă,
să ajungă la toată lumea".
Altul, care nota ceva într-un carnet,
corectă sever, implacabil:
"Doar trei sferturi, numai aşa ajunge la coada asta
şi, vă rog, închideţi lista."

Tremurul unei amintiri îmi scăpă
şi se sparse sub meleul câtorva ce-şi riscaseră
locul la coadă.
Fiorul unui dor anticipat
luă cu el alt roi de codaşi.
şi câţiva codoşi.
Rămaseră însă destui, ca zvonul că aş fi fugit
cu sentimentele la care credeau că au dreptul
să se materializeze în funie, săpun
şi mânie proletară.

Doctore,
Dacă gymnos înseamnă nud
Du-mă înapoi la gimnaziu,
La Rohia, sub munte,
Unde predă părintele Nicolae,
Să-învăţ a dărui fără dobândă.

Doctore, ia plaivazul
Şi dacă ajungem la gimnaziu
Rezolvă problema:
Cât de adâncă să fie depresia,
Cât să crape pielea solului fertil
Al fiinţei mele,
Să pot rescrie Furtuna?

Căci, dragă doctore,
cu obrăznicia optimismului,
cu insolenţa accentuată de febră
ţi-o spun pe şleau:
Nu voi rescrie niciodată
Sfârşitul jocului.

Căci Jocul nu are sfârşit.